În dimineaţa zilei de marți, 12 mai, poliţiştii din Alba au efectuat 18 percheziţii la persoane bănuite că ar fi tăiat, fără drept, arbori din fondul forestier național, iar pentru acoperirea faptelor ar fi folosit avize de însoțire false. Prejudiciu a fost estimat la peste 570.000 de lei.
La data de 12 mai 2020, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat 18 percheziţii (7 în județul Alba, 6 în județul Vâlcea, 4 în județul Sibiu și una în județul Gorj) la persoane bănuite de săvârșirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, instigare și complicitate la ultimele două infracțiuni.
Din cercetări a rezultat bănuiala rezonabilă că în perioada 2018 – 2020, o societate comercială din județul Alba, prin reprezentantul legal, ar fi exploatat, fără drept și ar fi sustras arbori, din speciile molid și brad, din fondul forestier naţional.
Pentru a da o aparență de legalitate tăierilor de material lemnos efectuate, reprezentanții societății ar fi întocmit, în fals, documente de însoțire între punctele de lucru ale societății, vizând transporturi de material lemnos care, în realitate, nu au fost efectuate sau ar fi întocmit documente de însoțire pe care erau menționate cantități de material lemnos mai mici decât cele transportate.
Materialul lemnos, în formă brută sau prelucrat sub formă de cherestea, ar fi fost transportat și comercializat spre diverse societăți comerciale și persoane fizice.
Prejudiciul a fost estimat la 571.061 lei.
Poliţiştii vor pune în executare 8 mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.
La percheziţii, alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din IPJ Alba participă poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, polițiști din Inspectoratele de Poliție Județene Vâlcea, Sibiu și Gorj precum și consilieri superiori din cadrul Gărzii Forestiere Cluj.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.