Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunță că începând cu 1 octombrie, Cardul de Sănătate redevine obligatoriu, iar în cazul consultațiilor la cabinet serviciile medicale vor trebui validate cu cardul. Excepţie fac doar consultaţiile la distanţă.
HG 162/2020 aprobată de Guvern pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 (privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative) prevede prelungirea aplicabilităţii măsurilor în domeniul sănătăţii până la data de 31 decembrie 2020.
Astfel, se menţin până la finalul anului consultaţiile la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii specialişti din ambulatoriul clinic, pentru care „nu este necesară validarea cu cardul de sănătate”.
În urma consultaţiilor acordate la distanţă, medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale.
Merită menționat că documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
Însă, în cazul consultaţiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a serviciilor medicale.
În plus, s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:
-biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;
-biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;
-recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive – ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
-deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.
Printre măsurile al căror termen de valabilitate s-a prelungit prin aprobarea HG 162/2020 se numără şi posibilitatea ca medicii de familie să poată prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1 Alfa şi (**) Beta în Lista de medicamente compensate şi gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.