În conformitate cu prevederile legii, de la 1 septembrie se vor majora cu 20% alocațiile pentru copiii din România. 

Creșterea de 20% pentru cei 3,6 milioane de copii înseamnă un efort bugetar de aproape 4 miliarde de lei.

Copiii cu vârsta de până la 2 ani primesc 369 de lei, ceea ce înseamnă un plus de 58 de lei, în timp ce copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani vor primi 185 de lei, adică 29 de lei în plus față de cât primesc în prezent.

Până la finalul anului 2022, alocațiile vor ajunge, în etape, la nivelul de:

– 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani pentru copiii cu handicap

– 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani

În calitate de for decizional, Camera Deputaților a respins în 19 august Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile au fost mărite cu 20%. Ulterior, Guvernul a anunțat că va ataca la Curtea Constituțională legea prin care a fost respinsă această OUG.

sursa: digi24.ro