Având în vedere că în ultimele ore, pe raza Municipiului Sebeș, au fost înregistrate mai multe cazuri de persoane infectate cu virusul Covid-19, primarul Dorin Nistor a solicitat Direcției de Sănătate Publică Alba și Ministerului Sănătății sprijinul în vederea avizării secției de Psihiatrie, situată la periferia localității aparținătoare Petrești, ca unitate de internare și îngrijire a acestora. Secția are în structură 35 de paturi și 9 saloane.

“Nu cred că trebuie să stăm pasivi și să privim cum oamenii care muncesc în companiile din Sebeș sunt duși la Aiud sau Abrud. Bolnavii simptomatici vor fi internați la Blaj, spitalul suport pentru cazurile de Covid-19. Am discutat mult cu DSP Alba și ne organizăm. În această dimineață, am primit sprijinul primului ministru, Ludovic Orban, pentru urgentarea procedurii de avizare. Facem asta pentru oamenii noștri, trebuie să fim alături de cei declarați pozitivi. Aștept ca toate cadrele medicale din Sebeș să fie foarte implicate și atente. Acum e momentul să demonstrăm, mai mult ca oricând, că angajații spitalului sunt pregătiți să îi ajute. Vom căuta soluții de sprijin în continuare și vom aloca resurse pentru a depăși acest moment. Îi rog pe toți locuitorii Sebeșului să fie solidari, să fim oameni pentru oameni!” a declarat Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș.