Joi, 28 mai, după întâlnirea pe care a avut-o cu mai mulți miniștri ai cabinetului orban, președintele României, Klaus Iohannis a făcut o serie de precizări în legătură cu măsurile de relaxare care vor fi luate începând din 1 iunie.
”Am avut o ședință comună cu premierul și cu mai mulți miniștri.
Am analizat situația în care ne aflăm, stadiul epidemiei și ce măsuri se impun. Avem și astăzi aproape 200 de cazuri noi. Începând din 1 iunie câteva activități care au fost interzise vo redeveni posibil. Se redeschid terasele. Este clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale, mesele vor fi la cel puțin doi metri, vom putea sta maxim 4 persoane la o masă. De la 1 iunie se va putea merge la plajă.
Va fi reluat transportul internațional rutier și feroviar în conidții de igienă. Vor deveni posibile spectacolele în aer liber cu până la 500 de spectatori. De la 1 iunie deplasările în afara localității vor fi libere. În ce privește competiții sportive avem o veste bună. Se vor putea relua competițiile pentru sporturile care se practică afară, mai puțin sporturi de contact.
O temă foarte importantă pentru mulți elevi și părinți este cea a examenelor naționale. Examenele naționale vor avea loc fizic, așa cum au fost planificate. Evaluarea națională se va face începând cu 15 iunie, după care vor avea loc examenele de Bacalaureat. Însă a apărut o problemă pe care am dorit să o rezolvăm. Este posibil să fie copii care sunt bolnavi. Este posibil să vină copii la școală pentru examen și la termometru să se constate că au febră. Acești copii am considerat că trebuie să primească aceeași șansă. Pentru copiii bolnavi, gășiți cu febră, pentru cei izolaţi cu familia sau în carantină, se organizează o a doua sesiune de Evaluare națională, începând cu 29 iunie. În privința Bacalaureatului, cu siguranţă este posibil și aici să fie copii care au diferite probleme și, pentru a putea rezolva pauşal chestiunea, se va organiza ca si în alți ani a doua sesiune de Bacalaureat în august”, a declarat Klaus Iohannis.