Polițiștii din Alba fac controalele la terase și societăți comerciale unde este semnalată prezența unui public numeros, pentru a verifica modul în care sunt respectate normele legale impuse pe perioada stării de alertă.
În perioada 26 – 28 iunie 2020, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba acționează, în sistem integrat, pe raza întregului județ, pentru verificarea modului de respectare a regulilor de distanțare socială, a măsurilor de protecție sanitară și pentru a preveni desfășurarea unor activități care ar conduce la creșterea numărului de infectări cu noul tip de coronavirus.
La controale, alături de polițiști participă jandarmi, polițiști locali, reprezentanți ai Agenției Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba.
În cursul zilei de ieri, 26 iunie, au fost verificate 110 societăți comerciale care au deschis terase sau baruri în aer liber, iar angajații și clienții acestora au fost consiliați cu privire la importanța purtării măștii de protecție, necesitatea respectării distanțării sociale și a normelor de igienă.
A fost aplicată o sancțiune cu avertisment, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 43 la Legea 61/1991 privind liniștea publică, în valoare de 7.700 lei.