Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, lansează o campanie prin care Sebeșul să vină în sprijinul tuturor persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate generate de actualul context epidemiologic. Ne adresăm atât persoanelor vârstnice, cât și celor izolate, persoanelor bolnave care nu au parte de sprijin din partea familiei sau a apropiaților.
„Dragi seniori ai Sebeșului,
Dragi semeni ai noștri bolnavi sau în situații foarte dificile,
Dacă aveți vârsta peste 65 de ani și nu aveți aparținători sau persoane care să vă ajute, dacă sunteți bolnavi, dacă vă aflați într-o situație de vulnerabilitate, dacă sunteți izolați la domiciliu, vă oferim sprijinul nostru.
Vă rugăm să ne sunați la numărul de telefon: 0258-731007.
Apelurile vor fi preluate 24 din 24 de ore. În funcție de solicitare, vom căuta soluția și vom încerca să vă sprijinim în cel mai scurt timp.
Având în vedere situația actuală, vă rugăm să ne contactați din timp, pentru a reuși să venim în sprijinul dumneavoastră cât mai repede.”
Dorin Nistor, Primarul Municipiului Sebeș