Violența domestică, tema discuțiilor avute de reprezentanții IPJ Alba cu adolescenții din Sebeș și Săsciori

Spread the love

Elevii
școlilor generale din Săsciori și Sebeș au participat la o
activitate de prevenire a violenței domestice, în cadrul
proiectului finanțat de Consiliul Europei și O.S.C.E.

Joi, 4 decembrie 2019, peste 60 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, de la școlile generale Săsciori și „Mihail Kogălniceanu” din Sebeș, au luat parte la o dezbatere organizată de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, cu privire la violența domestică.

Polițiștii
au abordat aspectele legate de cercul violenței domestice, formele
de manifestare, cauzele și consecințele ireparabile pe termen lung
asupra membrilor unei familii dar și problematica legată de cadrul
legislativ existent în țara noastră, ordinul de protecție
provizoriu, condițiile în care o victimă a violenței domestice
poate solicita un ordin de protecție precum și instituțiile care
pot interveni în susținerea unei victime și parcursul procesului
de ieșire din relația violentă.

Elevii
au înțeles consecințele, pe termen lung, ale tolerării unor forme
de abuz și agresiune în relațiile de cuplu precum și faptul că
violența se învață și se transmite mai departe, în viața de
adult.

Activitatea
desfășurată azi de polițiștii de la prevenire face parte din
campania derulată la nivel național, în perioada 20 noiembrie –
10 decembrie 2019, intitulată ”16 zile de activism împotriva
violenței asupra femei” .

Reamintim
faptul că, Poliția Română, alături de organizații din țara
noastră și agenții de aplicare a legii din Bulgaria și Ungaria,
este parte a campaniei regionale a O.S.C.E. de sensibilizare
împotriva violenței bazate pe gen.

Campania
a fost lansată la data de 25 noiembrie 2019, de Ziua Internațională
pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, și are ca scop
sensibilizare împotriva violenței bazate pe gen.

Aceasta constituie ultima fază a proiectului Strategii și Practici Eficiente de Justiție Penală pentru Combaterea Violenței de Gen în Europa de Est, proiect implementat în ultimii doi ani în cele trei țări. Activitățile vizează atât polițiștii, cât și publicul, inclusiv victimele și făptuitorii.

Post-ul Violența domestică, tema discuțiilor avute de reprezentanții IPJ Alba cu adolescenții din Sebeș și Săsciori apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii