Sebeș – S-a redeschis Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal

Spread the love

Joi, 28 martie, la Sebeș s-a redeschis Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal. Proiectul de reabilitare a secției a fost susținut de compania Savini Due care a oferit suma de 100000 de euro, de compania Kronospan Sebeș care a oferit 54 de plăci de PAL din care s-a confecționat mobilier nou, în timp ce alți doi filantropi au donat obiecte de mobilier.
Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor a ținut să mulțumească public celor care au dat o mână de ajutor pentru realizarea acestui proiect important pentru comunitatea locală.

“Mă bucur că putem avea un loc cu condiții normale pentru copiii municipiului Sebeș și pentru toți cei care în anumite momente ajung aici. Era normal să avem și un cadru propice pentru desfășurarea activității cadrelor medicale de aici”, a precizat primarul municipiului Sebeș.

“Peste câteva zile ne vom relua activitatea într-un spațiu complet nou. Clădirea este complet renovată, s-au făcut recompartimentări, întregul mobilier este nou, avem grupuri sanitare la fiecare salon, condiții extreme de civilizate“, a explicat șeful secției Pediatrie, medical Ștefan Cărpinișianu. “Doresc să mulțumesc personalului din secție, asistente, infirmiere și îngrijitoare de curățenie, care au stat zile-n șir până noaptea târziu, iar picturile de pe pereți se datorează lor și doamnei Honceru care a avut această inițiativă“, a spus, la rândul său, managerul Spitalului Municipal Sebeș, Anca Franchini.

Post-ul Sebeș – S-a redeschis Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii