Sebeș – Cerc de lectură pentru liceeni la Centrul Cultural „Lucian Blaga”

Spread the love

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, prin Biblioteca Municipală „Lucian Blaga” Sebeş, şi-a propus înfiinţarea unui cerc de lectură pentru liceenii din localitate și nu numai. Botezat „SAECULUM”, viitorul club de lectură îşi doreşte formarea unor competenţe şi abilităţi specifice, formarea unor lectori activi şi competenţi, precum şi formarea gustului propriu pentru lectură. Astfel, prin dezvoltarea acestor aspecte, lectura poate deveni un act de cunoaştere, dar şi de comunicare.

În acelaşi timp, se propune o alternativă faţă de tradiţionalele cercuri/cluburi de lectură şcolare, formale şi rigide; o încercare de a scoate lectura din cadrele bibliotecii şi a o duce într-un cadru mai puţin formal, plăcut, primitor şi destins, care poate transforma lectura într-o plăcere.

Cei interesaţi, sunt invitaţi să se înscrie pe pagina de facebook a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, până la data de 15 noiembrie 2018, lucrările clubului de lectură urmând a se derula în cadrul unor întâlniri lunare.

Post-ul Sebeș – Cerc de lectură pentru liceeni la Centrul Cultural „Lucian Blaga” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii