Sebeș – Campanie de informare privind modalitățile de prevenire a furturilor din locuințe

Spread the love

Joi, 17 ianuarie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Sebeş au desfăşurat o acţiune de informare privind modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe, în municipiul Sebeş.

Acţiunea a fost organizată în cadrul campaniei naţionale „Paza bună trece primejdia rea”, derulată în perioada iulie 2018 – ianuarie 2019 de Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu Groupama Asigurări S.A.

Poliţiştii au discutat cu peste 150 de cetăţeni cu privire la măsurile minime de protecţie a locuinţelor şi bunurilor proprii şi au distribuit pliantele campaniei care conţin o serie de recomandări legate de siguranţa locuinţei.

Acţiunile informativ – preventive ce vizează siguranţa locuinţelor vor continua, poliţiştii urmând a adresa sfaturi utile cetăţenilor, din urban şi rural, pentru ca aceştia să nu devină victime ale infracţiunilor de furt.

Iată câteva dintre sfaturile polițiștilor:

  • Nu
    permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă!
  • Când lipsiţi de acasă,
    nu lăsaţi ferestrele deschise!
  • Evitaţi
    să vorbiţi despre plecarea în concediu, atât în faţa
    necunoscuţilor, cât şi pe reţelele de socializare;
  • Dacă
    nu petreceţi noaptea acasă, lăsaţi o lumină aprinsă sau un
    aparat de radio pornit;
  • În
    cazul în care lipsiţi de acasă o perioadă mai lungă de timp,
    rugaţi-vă prietenii sau vecinii să treacă pe la dumneavoastră,
    să ridice corespondența;

  • Montaţi
    sisteme de alarmare şi încuietori performante!

Post-ul Sebeș – Campanie de informare privind modalitățile de prevenire a furturilor din locuințe apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii