Sebeș – 63 de mc de material lemnos confiscat și o amendă în valoare de 10.000 de lei în urma unui control efectuat la o societate comercială

Spread the love

Joi, 23 mai, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu polițiștii Serviciului Ordine Publică din IPJ Alba și reprezentanți ai Gărzii Forestiere Județene Alba, au efectuat un control la punctul de lucru din municipiul Sebeș al unei societăți comerciale din comuna Gura Râului, județul Sibiu, specializată în exploatarea, depozitarea şi comercializarea materialului lemnos.

În
urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că
reprezentanţii societăţii nu au putut prezenta documente legale de
provenienţă, pentru 63 de metri cubi de material lemnos.

Întreaga
cantitate de lemn a fost confiscată, iar societatea a fost
sancţionată contravenţional, în conformitate cu prevederile art.
19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor silvice, cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Acţiunile şi controalele pentru combaterea delictelor silvice vor continua.

Post-ul Sebeș – 63 de mc de material lemnos confiscat și o amendă în valoare de 10.000 de lei în urma unui control efectuat la o societate comercială apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii