Săsciori – 665 mc de material lemnos fără documente legale confiscați de polițiștii IPJ Alba

Spread the love

Marți, 23 aprilie, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Judeţene Cluj, au efectuat un control la o societate comercială specializată în exploatarea şi comercializarea materialului lemnos din localitatea Laz, comuna Săsciori.

În
urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că
reprezentanţii societăţii nu au respectat normele legale privind
circuitul materialului lemnos.

Faţă
de administratorul societăţii, poliţiştii au luat măsura
sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile
art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea
contravenţiilor silvice, iar complementar au dispus confiscarea
valorică a cantităţii de 665 metri cubi de material lemnos în
legătură cu care s-a constatat că nu a fost evidenţiat, în mod
corespunzător, în documentele care urmăresc circuitul materialului
lemnos.

Post-ul Săsciori – 665 mc de material lemnos fără documente legale confiscați de polițiștii IPJ Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii