Săliștea Deal – Doi bărbați au fost reținuți 24 de ore după ce au lovit un consătean cu pumnii și picioarele

Spread the love

Joi, 8 mai, în jurul orei 22.00, în urma unui apel prin 112, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos au intervenit la o locuință din localitatea Săliștea Deal, unde un bărbat de 60 de ani a reclamat că a fost agresat de doi consăteni.

Din
primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, pe fondul
unui conflict mai vechi, doi bărbați de 49 și 26 de ani, ar fi
pătruns, fără drept, în locuința reclamantului și i-ar fi
aplicat, cu pumnii și picioarele, mai multe lovituri.

Ulterior,
victima a fost transportată la spital și a rămas internată, iar
față de cei doi agresori, polițiștii au luat măsura reținerii,
pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii
infracțiunilor de violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

În
cursul zilei de azi, 9 mai, cei doi reținuți vor fi prezentați în
fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Post-ul Săliștea Deal – Doi bărbați au fost reținuți 24 de ore după ce au lovit un consătean cu pumnii și picioarele apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii