Roșia Montană-Procesul de arbitraj dintre statul român și Gabriel Resources în legătură cu proiectul minier a intrat într-o nouă fază

Spread the love

Miercuri, 6 februarie 2019 – ICSID, Tribunalul Băncii Mondiale, a acceptat petiția amicus curiae depusă în procesul de arbitraj dintre România și compania minieră Gabriel Resources în legătură cu un proiect minier Roșia Montană. Această acceptare reprezintă o deschidere din partea tribunalului de a asculta punctul de vedere al oamenilor direct afectați de proiectul minier. În acest dosar însă tribunalul a condiționat admiterea; a exclus toate mărturiile și argumentele juridice din partea localnicilor din Roșia Montană și a respins solicitarea lor de a participa la audieri.

Petiția a fost depusă de organizațiile Alburnus Maior, Greenpeace Romania și CIDRM din România, cu sprijinul CIEL (Center for International Environmental Law), ClientEarth și ECCHR (European Center for Constitutional and Human Rights). Petiția amicus a prezentat noi fapte cu privire la încălcările dreptului constituţional, de mediu și ale drepturilor omului în legătură cu eforturile Gabriel Resources de a construi cea mai mare exploatare minieră în carieră deschisă din Europa.

Petiția a inclus și mărturii de la proprietari din Roșia Montană care și-au exprimat opoziția față de proiectul minier în ultimii 15 ani și care au avut de suferit în urma lucrărilor pregătitoare ale proiectului, inclusiv din cauza relocării involuntare. Cu toate acestea, deși Tribunalul a acceptat în principiu petiția amicus, a decis să excludă mărturiile lor și orice informații aferente.

Tribunalul a decis de asemenea să excludă toate argumentele juridice din petiția amicus. El a afirmat că organizațiile nu au cum să aibă experiență în dreptul investiţiilor internaţionale, subliniind că nu sunt eligibile pentru a deveni amicus curiae. „Această abordare încurajează și agravează dezechilibrele inerente sistemului de arbitraj și reduce și mai mult posibilitatea și așa slabă de a participa în numele celor afectați și de a promova interesul public”, a declarat Erika Lennon, avocat principal la CIEL. Părțile aflate în dispută, atât investitorul cât și statul, vor putea în continuare să nu recunoască niște drepturi de bază cum ar fi accesul la informații, refuzând accesul la documente pe baza argumentului că este vorba de informații comerciale confidenţiale.

Arbitrajul între investitori și stat, inclus în acordurile de comerț și investiții, ar putea persista în forme similare, cum ar fi sistemul tribunalelor de investiții („investment court system”, ICS), inclusiv în acordul de liber schimb dintre Canada și UE (CETA). Acest mecanism le permite investitorilor străini să acționeze în judecată guvernele în tribunale speciale, în afara sistemelor juridice normale, pentru adoptarea unor legi sau luarea unor decizii considerate de natură să prejudicieze profiturile corporației. Legalitatea acestui mecanism în raport cu legislația UE este contestată în prezent în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Înfățișările pentru acest dosar sunt programate pentru decembrie 2019 în Washington DC la ICSID. Alburnus Maior, Greenpeace Romania și CIDRM invită publicul să citească petiția amicus pentru a înțelege și a disemina perspectivele și experiențele trăite de localnicii din Roşia Montană.

Post-ul Roșia Montană-Procesul de arbitraj dintre statul român și Gabriel Resources în legătură cu proiectul minier a intrat într-o nouă fază apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii