Restricții de circulație în zilele în care vor avea loc manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri

Spread the love

Organizatorii manifestărilor care vor avea loc la Alba Iulia cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 solicită celor care doresc să participe la aniversarea Centenarului să țină cont de capacitatea limitată de stocare în privința parcărilor și să utilizeze alternativele provizorii propuse.

Pentru orientare, turiștii au la dispoziție site-ul ziuaromaniei.ro, respectiv acest link
https://ziuaromaniei.ro/info-utile/ <https://ziuaromaniei.ro/info-utile/>.

În afara zilelor de 28 și 29 noiembrie, când interdicțiile vizează zona de repetiții pentru ceremonialul militar, începând cu 30 noiembrie de la ora 14.00 (excepție situația în care se constată valori crescute de trafic înainte de ora 14.00) se va activa sistemul de parcaje suplimentar, cu preluare din stațiile aferente de către operatorul de transport public.

În ziua de 30 noiembrie, locuitorii municipiului vor putea circula, în afara perimetrelor destinate ceremoniilor, ținând cont de recomandarea de a utiliza autovehicule cat mai puțin cu putință. De altfel, este esențial ca pentru a păstra un echilibru în trafic, acolo unde este posibil, să se utilizeze curțile și parcările interioare. Turiștii cărora li s-a garantat spațiu de parcare de către unitățile de cazare, vor putea ajunge până la destinație și în data de 30 noiembrie.

Pentru ziua de 1 decembrie accesul auto va fi limitat total, iar mașinile vor fi dirijate exclusiv către parcările temporare, de către polițiști și voluntari. Se evidențiază trei rute majore, trasate cu roșu, galben și albastru, pe care vor circula la interval de 15 minute autobuzele STP. Proprietarii autoturismelor care vor fi parcate în jurul orașului vor primi tichete cu numărul parcării și linia de autobuz pe care aceasta este situată.

În zilele de 28 și 29 noiembrie 2018 între orele 09:00 – 16:30 se vor institui restricții pe traseul: Parcul auto MApN Schit (str. Lalelelor) – bd. Încoronării – bd. 1 Decembrie 1918 – bd. Horea – Calea Moților (de la intersecția cu bd. Horea până la Stadion) – bd. Revoluției 1989 (la nevoie în caz de blocaj de la Stadion în dr. pe bd. Republici), iar pentru personal str. Cloșca.

În cazul în care în zilele de 28 și 29 nu se pot derula antranamentele, Comisia avizează la solicitarea MApN – UM 02565, blocarea traficului în data de 30.11.2018 în același interval orar (12:00-17:00).

În data de 30.11.2018 se vor institui restricții:

– începând cu ora 10:00 bd. Ferdinand I, Ion I.C. Brătianu și str. Ardealului, până la ora 11:30;

– începând cu ora 14:00 se restricționează traficul la intrările în Municipiul Alba Iulia cu excepția riveranilor, respectiv str. Al. I. Cuza, str. Mărășești, str. Regimentul 5 Vânători, str. Brândușei și str. Zlatnei (DN 74) până în data de 01.12.2018 la ora 07:00;

În data de 01.12.2018:

– începând cu ora 07:00 la intrările în Municipiul Alba Iulia, respectiv str. Al. I. Cuza, str. Mărășești, str. Regimentul 5 Vânători, str. Brândușei și str. Zlatnei (DN 74) cât și toate străzile din municipiu cu excepția: str. Zlatnei (DN74)
– Calea Moților până la intersecția cu bd. Republicii, bd. Republicii – str. Tudor Vladimirescu (de la intersecție cu bd. Republicii) – str. Al. I. Cuza și Regimentul V Vânători de Munte. Deplasarea pe aceste artere se face doar pe sens de ieșire din Municipiul Alba Iulia;

În data de 02.12.2018:

– în intervalul orar 16:00 – 22:00 pe bd. 1 Decembrie 1918 de la intersecția cu str. Vasile Goldiș până la intersecția cu str. Cloșca, str. Nicolae Iorga, str. Mihai Viteazul, str. Aurel Vlaicu și str. Crișan.

Se exceptează mijloacele de transport în comun (STP) care vor circula pe traseele stabilite. Se exceptează autospecialele IPJ, IJJ, SAJ, ISU, MApN și autoturismele autorizate special care vor purta însemne distinctive.

În situația în care se constată că valorile de trafic de pe arterele din interiorul municipiului cresc considerabil și duc la crearea de blocaje rutiere, în special către zonele de desfășurare a manifestărilor, se vor institui restricții de circulație și în afara intervalelor orare menționate.

Post-ul Restricții de circulație în zilele în care vor avea loc manifestările dedicate Centenarului Marii Uniri apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii