Proiectul „Eu și copilul meu”, o inițiativă de formare familială de abilităţi educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri

Spread the love

Agenţia
Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare și
Consiliere Antidrog Alba (CPECA), implementează, în perioada martie
– iunie 2019, în cadrul Colegiului Național „Lucian Blaga”
Sebeș și a Școlii Gimnaziale „Toma Cocișiu” Blaj, proiectul
național de prevenire în familie a consumului de droguri ,,Eu și
copilul meu”, prin intermediul căruia îşi propune să
consolideze legăturile afective dintre membrii familiei
(părinte-copil, părinte-părinte, copil-copil), precum şi pe cele
dintre aceştia şi şcoală, aplicând sistematic metode
fundamentate ştiinţific.

Obiectivul
proiectului îl reprezintă creşterea nivelului de sensibilizare şi
responsabilizare a familiilor, în vederea oferirii de modele
pozitive copiilor, în cadrul programelor de informare, educare şi
conştientizare cu privire la efectele consumului de droguri și
dezvoltarea rolului proactiv al familiilor în viaţa copiilor în
vederea formării sau întăririi abilităţilor pentru creşterea
influenţei factorilor de protecţie.

Proiectul
„Eu şi copilul meu” conţine nouă activităţi interactive cu
părinţii, dar şi aplicaţii cu caracter ludic, ce necesită un
grad mare de implicare din partea acestora. Temele discutate în
cadrul activităților sunt: „Să facem cunoştinţă”, 
„Nevoile copilului meu”, „Ce fel de părinte sunt?”, „Cum
comunicăm eficient cu copiii”, „Cum controlăm conflictele din
familie”, „Cum stabilim reguli şi pedepse”, „Cum supraveghem
anturajul copilului”, „Cum afectează familia consumul de tutun,
alcool şi droguri” şi „Gala de absolvire”.

Educaţia, definită în termeni foarte generali, este un proces al cărui scop esenţial este de a înlesni o anumită modificare de comportament. Părinţii sunt primii profesori ai copilului, ei începând educarea copilului din familie. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului. În acest context, consilierea părinţilor în scopul îmbunătăţirii relaţiilor cu proprii copii, după principii ştiinţifice de psihopedagogie, devine o necesitatate.

Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, fiind datori să le asigure nu numai existenţa materială, ci şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea
nevoilor primare (hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli
zilnice etc.), subestimând importanţa unei comunicări afective,
aspect ce se reflectă negativ în dezvoltarea sentimentului de
apartenenţă al copilului.

Rolul
de părinte implică foarte multe cunoştinţe şi abilităţi
necesare zi de zi. Aceste cunoştinţe şi abilităţi nu sunt
înnăscute sau nu apar atunci când devii părinte. Fiecare dintre
noi învăţăm să fim părinţi de la cei din jurul nostru, de la
părinţii noştri, din informaţiile pe care le auzim sau le citim.
Uneori însă ceea ce învăţăm din interacţiunea cu ceilalţi nu
este suficient pentru a fi părintele de care copilul are nevoie
pentru a se dezvolta şi pentru a creşte sănătos fizic şi mental.
De multe ori părinţii au întrebări la care nu au răspunsuri sau
observă comportamente ale copilului lor la care nu ştiu cum să
reacţioneze.

În
general, comportamentul copiilor este inspirat din experienţa de
viaţă a părinţilor, astfel perpetuându-se atât aspecte
pozitive, cât şi negative în educaţie, pe parcursul mai multor
generaţii.

Post-ul Proiectul „Eu și copilul meu”, o inițiativă de formare familială de abilităţi educative privind prevenirea consumului de tutun, alcool şi droguri apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii