Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor a inspectat stadiul lucrărilor pe străzile Unirii din Petrești și Ulița de Sus din Lancrăm

Spread the love

În
urma deplasării în teren, pe străzile destinate modernizării din
Municipiului Sebeș, primarul Dorin Nistor și-a exprimat
nemulțumirea față de stadiul în care se derulează lucrările pe
strada Unirii din Petrești, existând o serie de probleme pe care
le-a discutat direct cu constructorul. Acesta s-a angajat ca, până
în data de 15 decembrie, să fie așternut stratul asfaltic. Cu
această ocazie, s-au corectat și deficiențele semnalate de către
locuitorii străzii în executarea rigolelor, urmând ca acestea să
fie refăcute conform solicitării beneficiarilor.

Primarul
Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, mulțumește cetățenilor care
locuiesc pe această stradă pentru înțelegere și pentru
cooperare, asigurându-i de întreaga sa implicare în derularea
tuturor investițiilor din orașul nostru.

Lucrările de modernizare de pe strada Ulița de Sus, din Lancrăm, sunt în plină desfășurare.

Post-ul Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor a inspectat stadiul lucrărilor pe străzile Unirii din Petrești și Ulița de Sus din Lancrăm apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii