Număr record de participanți la turneul ”Regele Șahului” de la Ocna Mureș

Spread the love

Joi, 24 ianuarie, la Casa de Cultură din Ocna Mureş, peste 130 de şahişti din judeţele Alba, Arad, Cluj, Hunedoara, Mureş, Sibiu şi municipiul Bucureşti au participat la turneul “Regele Şahului” organizat de Asociaţia Judeţeană de Şah Alba în parteneriat cu Primăria Ocna Mureş, Clubul Copiilor Ocna Mureş şi Casa de Cultură “Ion Sângereanu” Ocna Mureş.

Aflat
la ediţia a doua, turneul fost organizat într-un format nou, pe
lângă secţiunea dedicată jucătorilor nelegitimaţi,
organizatorii incluzând în premieră două turnee de şah rapid,
unul de juniori şi unul de seniori, cu omologare la Federaţia
Internaţională de Şah. Acest format a atras un număr record de
participanţi, amatorilor de şah din localitate alăturându-se
aproape 100 de şahişti veniţi din alte localităţi.

În secţiunea jucătorilor nelegitimaţi şi a jucătorilor legitimaţi fără rating FIDE au luat startul 72 de jucători, grupaţi pe categorii de vârstă, majoritatea victoriilor fiind obţinute de juniorii de la Clubul Copiilor Ocna Mureş şi CSM Unirea Alba Iulia.

În
turneul pentru juniori legitimaţi omologat FIDE, la care au
participat 30 de concurenţi, s-a impus Vlad-Cristian Miculiţ
(Palatul Copiilor Arad), urmat de Diana Luchian (Cluj-Napoca) şi
George Pleşa (CSM Unirea Alba Iulia), premiile speciale pentru cei
mai bine clasaţi pe categorii de vârstă fiind adjudecate de
Alexandru Măcăleţ (CSM Unirea Alba Iulia – sub 8 ani), Tudor
Bichiş (Turnul Alb Sibiu – sub 10 ani), Răzvan Burja-Udrea (CSM
Unirea Alba Iulia – sub 12 ani) şi Fabian Hălmăjan (Palatul
Copiilor Arad – sub 16 ani).

La
seniori legitimaţi Dan Ambru (Napocensis Cluj-Napoca) s-a clasat
primul din cei 36 de participanţi, fiind urmat de Nicolae Şandru
(Aiud) şi Radu Ţâmpea (CSM Unirea Alba Iulia), în timp ce Ianis
Tarciuc (CSM Unirea Alba Iulia), Tiberiu Bardi (Lorinţ) şi Mihai
Vîlceanu (Şah Club Cugir) s-au clasat primii dinte juniorii,
seniorii peste 50 ani şi respectiv seniorii peste 65 de ani prezenţi
în acest turneu.

Turneul
a fost arbitrat de Marius Ceteraş (Alba Iulia), Aurelian Vlad
(Aiud), Dorin Şerdean (Alba Iulia) şi Ioan-Florin Oprea (Ocna
Mureş).

Post-ul Număr record de participanți la turneul ”Regele Șahului” de la Ocna Mureș apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii