„NEPOȚII ÎI COLINDĂ PE BUNICI”, UN PROIECT DE SUFLET AL SEBEȘULUI

Spread the love

Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș a găzduit marți, 10 decembrie 2019, evenimentul „Nepoții îi colindă pe bunici”, un proiect care unește simbolic toate generațiile, gândit special pentru perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, menit să dovedească încă o dată că fiecare persoană, indiferent de vârstă, reprezintă o resursă valoroasă pentru comunitatea Sebeșului.

În prezența unui public numeros, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, au evoluat Corina Ofelia Corpodean, Cristina Muntean, Anamaria Iorga, Mirela Mănescu, care, prin colindele interpretate, pe versurile poetei Jeni Voina, au introdus publicul în atmosfera de sărbătoare. Corul „Do Re Mi”, coordonat de Alexandra și Adrian Pamfilie, a oferit publicului o poveste muzicală feerică, cu îngerași și personaje biblice. Grupul Vocal „Felician Fărcașiu” Sebeș, coordonat de Roxana Reche, Corul Protopopiatului Ortodox Român Sebeș și Corul Centrului de Zi din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș au transmis trăiri emoționante publicului. Trei generații, reunite într-un concert extraordinar de colinde și cântece de Crăciun, plin de magie, generozitate și afecțiune sinceră.

Invitații de onoare ai evenimentului au fost bunicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș, membrii Centrului de Zi pentru Adulți și cei ai Centrului de Zi pentru Copii Petrești din cadrul Direcției de Asistență Socială Sebeș, alături de membrii Asociației Pensionarilor Sebeș.

La finalul evenimentului, cei prezenți, într-un gest simbolic, au schimbat cadouri, mănuși, fulare, ciorăpei, croșetate cu drag de bunicii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Sebeș, lumânări, coronițe și produse handmade, pregătite de copiii Centrului de Zi Petrești.

Primarul Dorin Nistor, prezent la eveniment, a transmis un gând cald în preajma sărbătorii Crăciunului, alături de promisiunea continuării acestui proiect de suflet.

Evenimentul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș și s-a înscris în cadrul celei de-a IV-a ediții a Târgului de Crăciun.


Spread the love

Comentarii

Comentarii