Ministrul Răzvan Cuc in control la autostrada Sebeș Turda

Spread the love

Ministrul Transporturilor, Razvan Cuc impreuna cu Ioan Dîrzu și Prefectul Județului Alba, Hălălai Dănuț-Emil, a fost in vizita de lucru pe lotul 1 și lotul 2 din Autostrada A10 Sebeș-Turda.

Cu această ocazie, constructorul și-a menținut promisiunea ca lotul 1 să fie deschis până la finalul acestui an.

Privind stadiul lucrarilor la lotul 1 din Autostrada Sebeș-Turda, Răzvan Cuc, a declarat că „s-au avansat lucrările, dar într-un ritm destul de mic, din punctul meu de vedere. O să vin 2 zile pe săptămână să stau efectiv în șantier și să văd punctele unde se lucrează și cum avansează fiecare constructor. Vreau să mă țin de promisiune, că ce mi-a promis constructorul, că la sfârșitul lunii decembrie, la sfârșitul anului, lotul 1 va fi dat în circulație.”

Pentru lotul 2 din, ministrul Transporturilor a declarat că „lucrurile au început să se miște, au finalizat mare parte din structuri, ceea ce este îmbucurător, dar la fel, trebuie să fie mult mai activă pe partea de terasamente.

Este mult mai înapoiat lotul 2 față de lotul 1, tocmai de asta nici nu am marjat pe estimarea inițială făcută de fostul director de la CNAIR, când introducea și lotul 2 pentru a fi deschis la sfârșitul acestui an. Facturile depuse vor fi plătite, nu s-a depășit niciun termen, CNAIR le va da chiar înainte de termenul acela limită, tocmai ca să nu existe probleme de finanțare pentru loturile de autostradă.”

Post-ul Ministrul Răzvan Cuc in control la autostrada Sebeș Turda apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii