MAI a decis închiderea cluburilor, barurilor și restaurantelor, iar zborurile dinspre și înspre Italia și Spania sunt oprite 14 zile!

Spread the love

Marți, 17 martie, ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat public faptul că activităţile culturale, artistice, sportive sau religioase desfăşurate în spaţii închise vor fi interzise.

„O decizie se referă la suspendarea tuturor activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear şi de îngrijire personală realizate în spaţii închise”, a spus Marcel Vela.

În plus, ministrul a precizat că se interzice organizarea şi desfăşurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spaţii deschise.

„Organizatorii evenimentelor în spaţii deschise ce presupun participarea a maximum 100 de persoane sunt obligaţi să dispună măsuri care să asigure distanţa de minimum un metru între participanţi”, a precizat ministrul. 

Ministrul a mai anunțat că toți conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitate mai mare de 3,5 tone au obligația ca, la trecerea graniței, să aibă mijloace de protecție: dezinfectant, manuși, mască pentru faţă şi să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinaţie.

Conducătorii de TIR-uri care sosesc din zone „roşii” sau zone „galbene” ori au tranzitat aceste zone nu se supun măsurilor de carantină sau izolare dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptome asociate infecţiei cu noul coronavirus, a mai spus ministrul de Interne.

„Cu privire la export: ansamblele și subansamblele echipamentelor medicale fabricate în România pentru beneficiari din afară nu fac obiectul restricțiilor la export”, a mai spus Vela.

„Se suspendă toate zborurile spre Spania și din Spania către România, pentru 14 zile, din 18 martie, ora 18:00, ora României. Am prelungit măsura suspendării zborurilor spre și din Italia pentru 14 zile, din 23 martie.  Aceste măsuri nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, transport marfă, corespondență, umanitare, aterizări tehnice sau de urgență”, a mai anunțat Vela.

Post-ul MAI a decis închiderea cluburilor, barurilor și restaurantelor, iar zborurile dinspre și înspre Italia și Spania sunt oprite 14 zile! apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii