Joi, 28 noiembrie, Consiliul Local al Municipiului Sebeș se reunește în ședință publică ordinară

Spread the love

DISPOZIŢIA
Nr. 700 /2019

Privind
convocarea Consiliului Local al Municipiului Sebeș, jud. Alba în
ședință publică ordinară

Primarul
Municipiului Sebeș, jud. Alba;

În
temeiul prevederilor art. 133 alin.1 și art. 135 din O.U.G nr.
57/2019 privind Codul Administrativ;

În
baza art. 196 alin. 1, lit. b) din aceeaşi lege,

D
I S P U N E

Art.1.
Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Sebeș, jud. Alba în
ședință publică ordinară, în data 28.11.2019, ora 14,00.
Ședința va avea loc în sala festivă a Colegiului Național
„Lucian Blaga”.

Art.2.
Proiectul ordinii de zi al ședinței de consiliu ordinare este
cuprins în anexa 1 a prezentei dispoziții.

Art.3.
Proiectele de hotărâre înscrise pe proiectul ordinii de zi,
însoțite de anexele corespunzătoare, referatele de aprobare,
rapoartele de specialitate, precum și de celelalte documente conexe
sunt puse la dispoziția consilierilor locali prin e-mail (comunicare
pe adresele poștă electronică aflată în baza de date).

Art.4.
Consilierii locali sunt invitați să formuleze și să depună
amendamente asupra proiectelor de hotărâre înscrise pe proiectul
ordinii de zi.

Art.5.
Prezenta poate fi atacată de persoanele îndreptățite, în
termenul și în condițiile prevăzute de Legea nr.544/2004, privind
contenciosul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare.

Prezenta
dispoziție va fi afișată, se va publica pe site-ul Primăriei şi
în Monitorul oficial al Municipiului Sebeș și se comunică în
conformitate cu art.134 alin 2 din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ:


Instituției Prefectului Județului Alba


Primarului Municipiului Sebeș


Viceprimarului Municipiului Sebeș


Consiliului Local Sebeș


Direcții, birouri și tuturor serviciilor subordonate Consiliului
Local cu și fără personalitate juridică.

Sebeș
la 22.11.2019

PRIMAR, CONTRASEMNEAZĂ,

DORIN
NISTOR SECRETAR GENERAL

VLAD
CRISTINA ELENA

Prenume,
Nume
Functia publică semnatura Data Nr.ex.
Intocmit.Galață
Carmen
referent

22.112019 3

ANEXA
1 la dispoziția nr. 700/2019

PROIECT
AL ORDINII DE ZI

  1. Proiect de hotărâre
    privind modificarea H.C.L. nr. 242/2019 privind darea în
    administrarea Serviciului Public de Administrarea Patrimoniului
    Sebeș a locuinței, situate administrativ în Municipiul Sebeș,
    str. Dorobanți, nr. 57, aflată în inventarul domeniului privat al
    Municipiului Sebeș cu nr. inv.10187.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Patria, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale şi turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Ștefan cel Mare, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Dorobanți, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public şi privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Drumul Sibiului, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Ion Luca Caragiale, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Decebal, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: intravilanul loc. Petrești, Municipiul Sebeș, strada 1
    Mai, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Răchitei, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Mărășești, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: extravilanul Municipiului Sebeș, DE 388 -Tronson 1,
    jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: extravilanul Municipiului Sebeș, DE 388 -Tronson 2,
    jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Depozitelor, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației P.U.Z. și a R.L.U.
    proiect nr. 56 – 17/2017, PLAN URBANISTIC ZONAL, Parcelare în
    vederea construirii de locuințe unifamiliale, intravilan, Petrești,
    str. Simion Bărnuțiu, nr. 25, jud. Alba, beneficiar: Meister Ioan
    și Meister Signora.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism,
lucrări publice, administrarea domeniului public și privat, și
familie și Comisia pentru agricultură, silvicultură, protecție
mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect de hotărâre
    privind aprobarea documentației cadastrale de primă înscriere în
    sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilului:
    intravilanul Municipiului Sebeș, DE 1556, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: intravilanul Municipiului Sebeș, str. Lungă, jud.
    Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect de hotărâre
    privind aprobarea documentației cadastrale de primă înscriere în
    sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilului:
    extravilanul UAT Sebeș, DE 274, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: extravilanul UAT Sebeș, DE 238, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Alunului, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Dorin Pavel, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea documentației cadastrale de primă
    înscriere în sistemul integrat de Cadastru și Carte Funciară a
    imobilului: Municipiul Sebeș, strada Cetății, jud. Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind modificarea organigramei și statului de
    funcții ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență
    Sebeș din subordinea Consiliului Local Sebeș, serviciu tip V3.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină și Comisiei de studii prognoze
economico–sociale, buget, finanțe.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de Organizare și
    Funcționare al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență
    Sebeș, tip. V3, din subordinea Consiliului Local Sebeș.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină

  1. Proiect
    de hotărâre privind propunerea de atribuire teren aferent
    construcțiilor proprietate personală.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei pentru amenajarea
teritoriului, urbanism, lucrări publice, administrarea domeniului
public și privat și Comisia pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea statului de funcții al Centrului
    Cultural ,,Lucian Blaga” Sebeș.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei de studii prognoze
economico-sociale, buget, finanțe și Comisiei pentru învățământ,
cultură, sport, agrement, monumente istorice protecție socială,
protecție copii, culte, sănătate și familie

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea Statului de funcții al Spitalului
    Municipal Sebeș, județul Alba.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei
pentru învățământ, cultură, sport, agrement, monumente istorice
protecție socială, protecție copii, culte, sănătate și familie
și Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea modificării statului de funcții al
    Direcției de Asistență Socială Sebeș.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină, Comisiei de studii prognoze
economico-sociale, buget, finanțe și Comisiei pentru învățământ,
cultură, sport, agrement, monumente istorice protecție socială,
protecție copii, culte, sănătate și familie

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea prețurilor de referință ale masei
    lemnoase ,,pe picior” producția anului 2020 pentru masa lemnoasă
    ce se valorifică prin licitație sau negociere din fondul forestier
    proprietate publică a Municipiului Sebeș.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru agricultură, silvicultură, protecție
mediu, monumente naturale și turism și Comisiei de studii prognoze
economico-sociale, buget, finanțe.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea vânzării terenului în suprafață
    de 168 mp, aflat în domeniul privat al Municipiului Sebeș, înscris
    în CF nr. 86455 Sebeș, situat administrativ în Sebeș, b-dul.
    Lucian Blaga, nr. 80, jud. Alba, în extinderea spațiului comercial
    bl. 80, care face obiectul Contractului de concesiune cu S.C. MEVI
    S.R.L., nr. 51/12158/09.06.2004.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină și Comisiei
de studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea Statului de funcții al Serviciului
    Public de Administrare a Patrimoniului.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină și Comisiei
de studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea ridicării dreptului de folosință
    gratuită atribuit în baza Legii nr.15/2003, prin H.C.L
    nr.154/2007, doamnei SAVCENCO Cristina, asupra terenului în
    suprafață de 300mp, înscris în CF Nr. 78968 Sebeș, nr.
    cad.78968, situat în mun. Sebeș, loc. Lancrăm, str. Râului, nr.
    2, ca urmare a vânzării construcției.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea ridicării dreptului de folosință
    gratuită atribuit doamnei STOICA Camelia, asupra terenului în
    suprafață de 300 mp. Înscris în CF. Nr. 77449 Sebeș, nr. top.
    3273/9, situat administrativ în mun. Sebeș, loc. Lancrăm, str.
    Arini, nr.25, ca urmare a vânzării construcției.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină .

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea ridicării dreptului de folosință
    gratuită atribuit d-lui. DAN CONSTANTIN, asupra terenului în
    suprafață de 300 mp. Înscris în CF. Nr.76131 Sebeș, nr.cad.
    76131, situat administrativ în mun. Sebeș, loc. Lancrăm, str.
    Ghiocelului, nr.7, ca urmare a vânzării construcției.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină .

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea ridicării dreptului de folosință
    gratuită atribuit d-nei ARUXANDE Anamaria-Crina, asupra terenului
    în suprafață de 300 mp. Înscris în CF. Nr.76132 Sebeș, nr.
    cad. 76132, situat administrativ în mun. Sebeș, loc. Lancrăm,
    str. Ghiocelului, nr. 5, ca urmare a vânzării construcției.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea modificării art.1 al HCL
    nr.245/2019 privind aprobarea încheierii unui Acord de Parteneriat
    între Consiliul Local al Municipiului Sebeș prin Direcția de
    Asistență Socială Sebeș și Asociația ,,Filantropia Ortodoxă”
    Alba Iulia.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru învățământ, cultură, sport,
agrement, monumente istorice protecție socială, protecție copii,
culte, sănătate și familie și Comisiei pentru administrație
publică locală, juridică și de disciplină.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a
    Lucrărilor de Intervenții pentru obiectivul de investiții
    ,,Modernizare străzi: Lucian Blaga, Mihai Viteazu, 9 Mai, Mioriței,
    24 Ianuarie, Piața Primăriei, Piața Libertății, Municipiul
    Sebeș”- proiect nr. 26/2017.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism,
lucrări publice, administrarea domeniului public și privat,
Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe și
Comisiei pentru învățământ, cultură, sport, agrement, monumente
istorice protecție socială, protecție copii, culte, sănătate și
familie.

  1. Proiect
    de hotărâre cu privire la aprobarea încetării, începând cu
    data de 01.12.2019, a Contractului de închiriere nr.
    1643/10.05.1996, prin acordul părților.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină.și Comisiei de
studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea tipurilor de servicii de îngrijire
    la domiciliu acordate de Centrul de Îngrijire la Domiciliul pentru
    Persoane Vârstnice Sebeș- compartiment în cadrul Direcției de
    Asistență Socială Sebeș.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină., Comisiei de
studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe și Comisiei
pentru învățământ, cultură, sport, agrement, monumente istorice
protecție socială, protecție copii, culte, sănătate și familie.

  1. Proiect
    de hotărâre privind completarea anexei H.C.L număr 2/2019,
    privind aprobarea calendarului de activități cultural-educative
    care se vor desfășura în cursul anului 2019.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru
administrație publică locală, juridică și
de disciplină.

  1. Proiect
    de hotărâre privind organizarea evenimentului ,,Excelența în
    Afaceri” ediția a IV-a.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină și Comisiei de
studii prognoze economico-sociale, buget, finanțe.

  1. Proiect
    de hotărâre privind îndreptarea erorii materiale din cuprinsul
    H.C.L. nr. 25/2019 privind aprobarea închirierii prin licitație
    publică deschisă a unui lot în suprafață de 48,41 mp, din
    incinta Dispensar Medical Petrești aflat în proprietatea privată
    a Municipiului Sebeș, situat administrativ în loc. Petrești,
    str. 1 Mai nr.68, având destinația ,,farmacie umană”

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei pentru administrație publică locală,
juridică și de disciplină. și Comisiei pentru
învățământ, cultură, sport, agrement, monumente istorice
protecție socială, protecție copii, culte, sănătate și familie.

  1. Proiect
    de hotărâre privind majorarea bugetului local pe anul 2019,
    introducerea de investiții noi în Programul de investiții publice
    pe obiective de investiții, pe surse de finanțare pe anul 2019 și
    estimări pe 2020-2022.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget,
finanțe.

  1. Proiect
    de hotărâre privind modificarea punctului 10 din anexa la HCL nr.
    2/2019 privind aprobarea calendarului de activități
    cultural-educative ce se vor desfășura în cursul anului 2019.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget,
finanțe și Comisiei pentru învățământ, cultură, sport,
agrement, monumente istorice protecție socială, protecție copii,
culte, sănătate și familie.

  1. Proiect
    de hotărâre privind nivelurile pentru valorile impozabile,
    impozitele și taxele locale și alte taxe asimilate acestora,
    precum și amenzile aplicabile în anul fiscal 2020.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget,
finanțe, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, lucrări
publice, administrarea domeniului public și privat, Comisiei pentru
învățământ, cultură, sport, agrement, monumente istorice
protecție socială, protecție copii, culte, sănătate și familie,
Comisiei pentru administrație publică locală, juridică și de
disciplină și Comisiei pentru agricultură, silvicultură,
protecție mediu, monumente naturale și turism.

  1. Proiect
    de hotărâre privind aprobarea contractării unei finanțări
    rambursabile interne în valoare de 59.850.000. lei.

Inițiatorul
proiectului: Primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor

Transmis
spre avizare Comisiei de studii prognoze economico-sociale, buget,
finanțe, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, lucrări
publice, administrarea domeniului public și privat și Comisiei
pentru administrație publică locală, juridică și de disciplină

Sebeș
la 22.11. 2019

PRIMAR SECRETAR
GENERAL

DORIN
NISTOR VLAD CRISTINA ELENA

Post-ul Joi, 28 noiembrie, Consiliul Local al Municipiului Sebeș se reunește în ședință publică ordinară apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii