La întâlnirea ministrului fondurilor europene, Marcel Ioan Boloș, cu reprezentanții administrațiilor locale din județul Alba, întâlnire de lucru care se derulează la sediul prefecturii, primarul Municipiului Sebeș, Dorin Nistor, a susținut două proiecte importante pentru dezvoltarea orașului: realizarea terminalului intermodal la Sebeș, un concept amplu despre care se vorbește tot mai mult și care a suscitat un real interes, benefic pentru dezvoltarea întregii zone, precum și necesitatea reabilitării și extinderii rețelelor de canalizare de pe raza unității administrativ-teritoriale a Municipiului Sebeș.

În cadrul discuției generale despre proiectele de infrastructură pentru dezvoltarea județului Alba, am semnalat problema sistemului de canalizare de la Sebeș subliniind oportunitatea unei finanțări nerambursabile necesare pentru reabilitarea și extinderea acestor rețele. Am convenit ca, împreună cu operatorul Apa CTTA, să solicităm o finanțare pentru asistență tehnică, să pregătim și să depunem un proiect pentru o finanțare nerambursabilă în vederea realizării lucrărilor propriu-zise.

De asemenea, continuăm discuția referitoare la dezvoltarea proiectului pentru realizarea terminalului intermodal de la Sebeș, care va avea o capacitate de cca 2.750.000 tone/an și un ritm de creștere a gradului de utilizare de cca 4,5-5% anual.

Municipiul Sebeș va formula o cerere pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent proiectului, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), parcurgând apoi toți pașii concreți pentru ca acest amplu concept să prindă viață, la Sebeș”, a declarat primarul Dorin Nistor.