DSVSA Alba restricționează programul cu publicul și solicită depunerea online a documentelor

Spread the love

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba restricționează programul de lucru cu publicul și promovează comunicarea prin intermediul poștei electronice (office-alba@ansvsa.ro), faxului (0258-806235) și prin intermediul telefonului (0258 835 915), având în vedere contextul epidemiologic actual, în scopul prevenirii contactului dintre persoane și a limitării răspândirii agenților patogeni.

Astfel,
începând de luni, 16 martie 2020, în contextul declarării de
către Organizația Mondială a Sănătății a pandemiei cauzate de
noul coronavirus COVID 19 și a decretării stării de urgență pe
teritoriul României, DSVSA Alba a stabilit, pe perioadă
determinată, mai multe proceduri de lucru, între care:

  • Restricționarea
    programului de lucru cu publicul și promovarea comunicării cu
    acesta prin intermediul poștei electronice și prin intermediul
    telefonului. Toate documentele aduse la
    DSVSA Alba (Alba Iulia, strada Lalelelor, nr. 7A) se primesc prin
    poarta de intrare închisă a instituției (respectiv prin geamul de
    la intrare), luni și miercuri, între orele 9.00 – 14.00,
    respectiv joi, între orele 12.00 – 16.00, cu precizarea că
    acestea pot fi depuse personal doar în situații excepționale și
    în condițiile în care nu pot fi transmise în format electronic;
    măsuri de restricționare a activității cu publicul au fost luate
    și în cadrul circumscripțiilor sanitare veterinare și pentru
    siguranța alimentelor oficiale;
  • Depunerea
    documentelor în vederea obținerii pașapoartelor bovinelor precum
    și eliberarea acestora se face doar în situația în care acestea
    sunt necesare pentru efectuarea schimburilor intracomunitare sau în
    cazul exporturilor;

  • Afluirea
    probelor pentru examenele de laborator se face doar în
    situații excepționale, urmând a fi efectuate, în continuare,
    supravegherea și controlul următoarelor boli: pesta porcină
    clasică (PPA), pesta porcină africană (PPC), influența aviară
    (IA), encefalopatii spongiforme transmisibile (EST);

  • Vor
    fi efectuate, în continuare, controale oficiale, legate de
    notificările de alertă privind alimentele, inclusiv suspiciunile
    de toxiinfecții alimentare;

  • Petițiile,
    reclamațiile și sesizările se depun doar online, prin intermediul
    adresei de e-mail office-alba@ansvsa.ro sau faxului 0258-806235;
  • Vom
    răspunde, în continuare, urgențelor de ordin sanitar veterinar și
    pentru siguranța alimentelor.

De
asemenea, DSVSA Alba va reduce numărul întrunirilor, ședințelor
și/sau instruirilor cu medicii veterinari oficial/personal de
specialitate, medicii veterinari de liberă practică împuterniciți,
operatori din sectorul alimentar, operatori economici ce desfășoară
activități legate de creșterea animalelor. Acestea vor fi
organizate doar în cazul în care comunicarea electronică și
telefonică este insuficientă.

DSVSA
Alba informează, și cu această ocazie, operatorii din domeniul
alimentar (unități de industrie alimentară) și operatorii
economici care desfășoară activități legate de creșterea
animalelor cu privire la obligativitatea asigurării unui număr
suficient de personal necesar desfășurării activității.
Desfășurarea activității se va efectua conform procedurilor de
bune practici de igienă și fabricație, respectiv a ghidurilor de
bune practici în cazul fermelor și altor obiective. Se vor efectua
triaje epidemiologice pentru fiecare schimb de lucru.

Procedurile
de lucru luate pe perioadă determinată de către DSVSA Alba
respectă Hotărârile adoptate de către Comitetul Național pentru
Situații Speciale de Urgență, notele de serviciu ale Autoritățile
Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,
respectiv recomandările Grupului de suport tehnico-științific
privind gestionarea bolilor înalt contagioase, pe teritoriul
României.

Având
în vedere contextul epidemiologic existent, facem apel la înțelegere
privind necesitatea respectării măsurilor preventive menționate,
cu precizarea că, în continuare, vom depune toate eforturile pentru
a proteja interesele consumatorilor și vom acorda asistență de
specialitate operatorilor din sectorul alimentar, respectiv
operatorilor ce desfășoară activități de creștere a animalelor.

Post-ul DSVSA Alba restricționează programul cu publicul și solicită depunerea online a documentelor apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii