DSP Alba – Un bărbat de 79 de ani, din județul Alba, a murit din cauza virusului gripal

Spread the love

Miercuri, 20 martie, DSP Alba a făcut public faptul că un bărbat de 79 de ani, din județul Alba, confirmat cu virus gripal tip A, subtip H1, în urma analizelor de laborator efectuate la Institutul Cantacuzino București, a decedat. Acesta avea condiții medicale preexistente.

DSP Alba reamintește cetățenilor că este necesar ca aceștia să aplice cu rigurozitate recomandările specialiștilor pentru evitarea îmbolnăvirilor şi a răspândirii virusului gripal:

  •       Consultarea
    medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care
    poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
  •       Izolarea
    voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie
    asemănătoare gripei;
  •       Respectarea
    etichetei măsurilor igienico-sanitare în cazul tusei și
    strănutului (utilizarea de batiste de unică utilizare sau
    tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului);
  •       Igiena
    adecvată a mâniilor, în vederea reducerii răspândirii
    virusului;
  •       Purtarea
    echipamentului de protecție adecvat (măști, mănuși, halate) de
    către vizitatori și personalul medical;

Vaccinarea
este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei.

Antibioticele
nu se utilizează în cazul gripei și DSP Alba recomandă evitarea
automedicației. În cazul apariției simptomelor de boală,
recomandăm prezentarea la medicul de familie, în vederea
diagnosticării și instituirii tratamentului corect. De asemenea,
pentru prevenirea îmbolnăvirii persoanelor din jurul dumneavoastră,
în cazul în care ați fost diagnosticat cu gripă, se recomandă
repaus și limitarea contactului cu alte persoane.

Medicii
informează că simptomele gripei sunt asemănătoare cu cele ale
altor infecţii virale respiratorii. Spre deosebire de o răceală
obişnuită, gripa este produsă de virusurile gripale şi prezintă
un risc crescut de complicaţii şi chiar decese, la persoane cu
vârsta de peste 65 de ani, cu afecţiuni medicale cronice, precum
diabet, boli cardiovasculare, boli respiratorii, obezitate, la copii
cu vârste fragede şi femei gravide. Pentru a preveni contactul cu
virusul gripal se recomandă a se evita persoanele cu simptomatologie
gripală, evitarea aglomeraţiilor, spălarea şi dezinfectarea
frecventă a mâinilor cu apă şi săpun.

Post-ul DSP Alba – Un bărbat de 79 de ani, din județul Alba, a murit din cauza virusului gripal apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii