Curtea de Apel Alba Iulia a soluționat cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara SA

Spread the love

Marţi, 18 decembrie, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat decizia în urma judecării în apel a dosarului nr. 5277/97/2016, cunoscut opiniei publice ca dosarul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara SA.

Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA împotriva sentinţei civile nr.8/F/CC din 07 februarie 2017 pronunţată în dosarul nr. 5277/97/2016 al Tribunalului Hunedoara pe care o menţine în totalitate. Prin sentinţa atacată Tribunalul Hunedoara respinsese în 07.02.2017 cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulată de către debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA şi a disjuns cererile creditorilor privind deschiderea insolvenţei C.E.H. în dosarul nr. 5075/97/2016 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara.

De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie în interes propriu formulate de către Sindicatul Muntele, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara şi Sindicatul S.E. Paroşeni.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă în ceea ce priveşte respingerea cererii de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulată de către debitoare dar cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare pentru cererile de intervenţie formulate de sindicate. Considerentele care au stat la baza acestei decizii vor putea fi făcute publice după ce hotărârea va fi motivată.

 

Conţinutul dispozitivului deciziei a Curţii de Apel Alba Iulia din 18.12.2018  publicat şi pe portalul instanţei la dosar nr.527/97/2016

Respinge ca inadmisibile cererile de intervenţie în interes propriu formulate de către intervenienţii Sindicatul Muntele, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara şi Sindicatul S.E. Paroşeni. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare pentru cererile de intervenţie. Respinge apelul declarat de Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA împotriva sentinţei civile nr.8/F/CC din 07 februarie 2017 pronunţată în dosarul nr. 5277/97/2016 al Tribunalului Hunedoara pe care o menţine în totalitate. Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de SC Armor Security SRL în insolvenţă prin administrator special Varga Iacob Ludovic. Ia act de renunţarea la judecarea apelului incident declarat de Euro Quality Insolvency SPRL în calitate de administrator judiciar al SC Compact Security SRL împotriva sentinţei civile nr.8/F/CC din 07 februarie 2017 pronunţată în dosarul nr. 5277/97/2016 al Tribunalului Hunedoara. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 18.12.2018”

Post-ul Curtea de Apel Alba Iulia a soluționat cererea de deschidere a procedurii de insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara SA apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii