CFR Cluj joacă din nou cu Rennes joi seara. Francezii vin după 10 zile de odihnă

Spread the love

Campioana României, CFR Cluj, joacă cel de-al patrulea meci din UEFA Europa League – Grupa E joi seara, de la ora 19:55, pe Stadionul Dr. Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, în compania francezilor de la Rennes. Dornici de răzbunare și cu un lot de 5 ori mai valoros (157.4 milioane de euro pe transfermarkt.com față de CFR Cluj – 29.2 milioane euro), oaspeții au primit, în vederea meciului de la Cluj, un ajutor nesperat din partea vremii, partida cu Nimes pe care urmau să-l dispute sâmbătă seara, în campionatul intern, fiind amânat pentru o dată ulterioară. Din cauza ploilor abundente, suprafața de joc a fost considerată de arbitrul întâlnirii impracticabilă, astfel că a fost nevoit să ia această măsură. Ca atare, oaspeții vin după o pauză de 10 zile (au disputat ultimul meci pe 17 octombrie, 3-2 cu Toulouse), iar CFR a jucat atât pe 28 octombrie (înfrângere 2-1 la Iași), cât și pe 2 noiembrie (victorie 3-0 cu Academica Clinceni).

După cum probabil știți deja, CFR și Rennes s-au întâlnit în etapa precedentă din Europa League, clujenii reușind, în mod destul de surprinzător, să se impună cu 1-0 pe Roazhon Park (Rennes), în urma unui meci în care Rennes a jucat în 10 oameni din minutul 5 și în 9 din minutul 46. În plus, ar mai fi de notat că gazdele au ratat o lovitură de la 11 m în minutul 28, iar CFR a rămas și ea în 10, însă pe finalul partidei. Singurul aspect neplăcut al partidei ,,tur’’ a fost faptul că, deși cu doi oameni în minus, Rennes și-a creat nu mai puțin de 10 ocazii de gol în partea secundă, iar ardelenii doar două.

Una peste alta, deși pornea cu șansa a 4-a în grupă, iată că jumătatea parcursului din Europa League îi găsește pe elevii lui Dan Petrescu pe poziția secundă, cu 6 puncte, la unul singur distanță de liderul Celtic Glasgow. Pe 3 sunt italienii de la Lazio, cu 3 puncte, iar Rennes este codașa grupei, cu un singur punct, obținut în runda inaugurală, în care au remizat pe propriul teren cu Celtic.

În ceea ce privește competițiile interne, lucrurile stau mult mai bine pentru CFR. Campioană a ultimelor două ediții din Liga I, reprezentanta Ardealului se menține pe prima poziție și în acest sezon, având două puncte avans după primele 15 etape din sezonul regulat.

De cealaltă parte, Rennes se află abia pe poziția a 14-a în Ligue 1, cu 4 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri. Bretonii au însă, așa cum aminteam mai sus, un meci mai puțin, iar cu o eventuală victorie în restanța cu Nimes ar face același număr de puncte, 18, ca Lille, Bordeaux, Reims și St. Etienne, formații clasate în acest moment pe pozițiile 5-8.

La Unibet, una din cele mai apreciate agenții de pariuri din lume, clujenii sunt favoriții partidei, cu o cotă de 2.30, egalul este cotat cu 3.05, iar o eventuală victorie a oaspeților pare ceva mai improbabilă, fiind creditată cu 3.50.

CFR Cluj vs. Rennes va fi arbitrat de o brigadă din Portugalia, cu următoarea componență: arbitru de centru – Tiago Martins, asistenți – Luis Campos și Pedro Almeida, arbitru de rezervă – Hugo Miguel.

Post-ul CFR Cluj joacă din nou cu Rennes joi seara. Francezii vin după 10 zile de odihnă apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii