Ce-am fost și ce-am ajuns? Evoluția tehnologică și urmările ei

Spread the love

 

După cum bine știm și observăm în jurul nostru, vremea și vremurile se schimbă, tehnologia ne ocupă tot mai mult viețile și uneori avem puseuri de nostalgie dintr-aceea sănătoasă (nu după perioada de dinainte de 1989), ci după copilăria în care lucrurile, jocurile, viața, totul, păreau și chiar erau mult mai simple, mai sănătoase și mai bune. În acest sens, am zis să vă oferim niște imagini ÎNAINTE și DUPĂ, pentru a face o comparație între cum erau lucrurile și cum au ajuns. Concluziile le lăsăm la latitudinea fiecărui cititor.

În curând o să fie introdus fotbalul pe Play Station între sporturile olimpice???

 

 

Decalajul între generații este tot mai mic din cauza tehnologiei, dar avantajul în acest domeniu va fi mereu de partea celor mai tineri…

 

 

Dimensiunea ecranului a scăzut, dimensiunea fundului a crescut. Sedentarismul și mâncarea nesănătoasă dăunează grav … scaunului))))

 

 

Nici părinții nu mai sunt cum erau. Profesorii ar trebui să facă niște cursuri de autoapărare???

 

 

 

Au mințit poporul cu televizorul. Și minciunile s-au depus pe coapse, pe burtă, pe fălcuțe, peste tot…

 

 

Bulă întreabă învățătoarea ”Cât mai costă azi un anunț gratuit?” ))))

 

 

Înainte un telefon putea fi ușor inclus în registrul armelor albe. Acum unele telefoane sunt doar … albe.

 

 

 

Recunosc că nu mi-e dor de telefonul meu vechi cu disc. Până formam un număr se închidea la Non-Stop)))

 

 

 

Nici revoluțiile nu se mai fac ca altădată. Dar pe mulți contemporani îi ”arde” rău când pică netu…

Post-ul Ce-am fost și ce-am ajuns? Evoluția tehnologică și urmările ei apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii