CÂȘTIGĂTORII FESTIVALULUI-CONCURS NAȚIONAL DE INTERPRETARE A CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC „FELICIAN FĂRCAȘIU” EDIȚIA 2019

Spread the love

În
perioada 1-3 noiembrie 2019, Municipiul Sebeș a găzduit cea de-a
XVII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a
Cântecului Popular Românesc „Felician Fărcașiu”, manifestare
așezată sub cupola celebrării memoriei și operei marelui
interpret de muzică populară, născut la Sebeș, Felician Fărcașiu
(1920-1977).

Pentru
ediția din acest an, nu mai puțin de 30 de tineri interpreți de
muzică populară (reprezentând 15 județe și 22 de zone
etnografice diferite), cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani,
s-au înscris în competiția pentru obținerea unui premiu în
cadrul festivalului. În urma preselecțiilor, un număr de 22 de
soliști au intrat în concursul festivalului, iar dintre aceștia, 8
au obținut următoarele premii:

Marele
Premiu al Festivalului Național „Felician Fărcașiu:
BIANCA-ȘTEFANA ȘUȘMAN (județul Alba)

Premiul
I: ȘTEFAN-ALEXANDRU NEGRU (județul Bacău)

Premiul
II: LUIZA ELENA TURCU (județul Dolj)

Premiul
III: CĂTĂLINA ROTARU (județul Suceava)

Premiul
pentru interpretarea unei melodii din repertoriul lui Felician
Fărcașiu: SEBASTIAN-MIHAI ȘERBAN (județul Mureș)

Premiul
de popularitate: ALINA-NICOLETA ANDREI (județul Alba) și PAUL
ONEȚIU (județul Alba)

Pe
lângă cele șase premii ale festivalului, au mai fost acordate două
premii speciale, din partea partenerilor evenimentului: Premiul Radio
România Regional (acordat concurentului Sebastian-Mihai
Șerban-județul Mureș) și Premiul Special al Centrului de Cultură
„Augustin Bena” Alba (acordat concurentei Diana-Izabela
Marin-județul Mureș).

Bianca-Ștefana
Șușman, câștigătoarea Marelui Premiu al Festivalului Național
„Felician Fărcașiu”, este o tânără interpretă de muzică
populară, studentă a Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe
Dima” din Cluj-Napoca. Originară din Ciugud, județul Alba,
Bianca-Ștefana Șușman și-a creat propriul drum în lumea
muzicală, numele său fiind legat de participarea la prestigioasele
festivaluri de folclor din Alba-Iulia, Abrud, Cluj-Napoca, Deva, Ocna
Mureș etc., toate încununate de obținerea unor premii fruntașe
sau chiar de marile premii ale acestora. În cadrul festivalului de
la Sebeș, Bianca-Ștefana Șușman a prezentat în fața juriului și
a publicului două melodii, un cântec doinit („Io le-am zâs
ochilor mei”) și un cântec ritmat („Iubește-mă bade drag”).

Reamintim
faptul că prestația concurenților a fost evaluată de un juriu,
prezidat de maestrul Grigore Leșe, compus din doamnele Niculina
Stoican, Elize Stan, Gabriela Rusu-Păsărin, Doina Ișfănoni,
Adriana Comșa-Haber și domnul Alexandru Pal.

Festivalul-Concurs Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Felician Fărcașiu” a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Radio România Regional, Radio România Cluj, TVR 3, TVR Târgu-Mureș și Etno TV.

Post-ul CÂȘTIGĂTORII FESTIVALULUI-CONCURS NAȚIONAL DE INTERPRETARE A CÂNTECULUI POPULAR ROMÂNESC „FELICIAN FĂRCAȘIU” EDIȚIA 2019 apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii