Campanii de informare ale ISU Alba pentru prevenția incendiilor cauzate de coșurile de fum neconforme cu normele legale

Spread the love

Pentru e preîntâmpina situațiile cu potențial de a genera incendii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Unirea” al județului Alba continuă acțiunile de informare și educație preventivă în cadrul campaniilor R.I.S.C. “Renunţă. Improvizaţiile sunt catastrofale!”, lansată în luna noiembrie 2012, R.I.S.C. “Siguranţa NU e un joc de noroc!”, lansată în luna decembrie 2013 și “Mai bine previi, decât să nu fii”, lansată în luna septembrie 2016, campanii derulate la nivel național, de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și E.ON România în cadrul parteneriatului “Împreună pentru siguranță”.

Scopul acestor campanii de informare şi educaţie preventivă, vizează reducerea numărului de  victime și al pagubelor materiale prin conștientizarea cetățenilor cu privire la riscurile majore la care se expun atunci când exploatează coşuri de fum neprotejate faţă de elementele combustibile, neetanşate sau necurăţate, aparate electrice defecte sau improvizate, în cazul utilizării necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire care funcţionează pe bază de gaz sau alte  tipuri de combustibil, precum și în cazul neutilizării detectoarelor de fum și de incendiu.

Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U.), în ultimii cinci ani, în România, s-au produs în medie 6.200 de incendii la locuințe, în urma cărora circa 350 de persoane au fost rănite, iar alte 190 și-au pierdut viața. Dintre cele 17 incendii înregistrate zilnic la nivel național, 6 sunt cauzate de coșurile de fum defecte sau necurățate. Mai grav este că, în urma acestor evenimente nefericite, zilnic o persoană este rănită, iar la fiecare două zile o altă persoană își pierde viața.

La nivelul județului Alba, în cele nouă luni ale anului 2018, s-au produs peste 198 de incendii și arderi necontrolate, în urma cărora 1 persoană și-a pierdut viața și alte 10 au fost rănite.

Acest tip de evenimente soldate cu pagube materiale și, din nefericire, în unele cazuri, cu pierderi de vieți omenești, pot fi evitate prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor:

Apelați la personal specializat –coșari, pentru curățarea coșurilor de fum, întrucât obturarea coșurilor de fum continuă să fie cea mai des întâlnită cauză a incendiilor produse în locuințele românilor;

Verificați și reparați coșurile de fum, deoarece, în multe cazuri, neetanșeitatea sistemului de evacuare a gazelor arse generează intoxicații cu monoxid de carbon și, anual, zeci de persoane au de suferit;

Aparatele de gătit nu trebuie folosite pentru încălzirea locuinței. Acestea trebuie utilizate potrivit destinației de bază și supravegheate permanent, pe parcursul folosirii lor;

Lucrările de verificare și reparare a instalațiilor electrice se execută doar cu personal autorizat. Totodată, este absolut necesar ca toate componentele ce prezintă defecțiuni (contacte slăbite, comutatoare, prize, tablouri uzate) să fie înlocuite imediat, iar remedierea acestora să se facă fără improvizații;

Pentru evitarea oricăror potențiale pericole, este recomandată montarea detectoarelor de gaz în instalațiile interioare de utilizare, precum și a detectoarelor de incendiu.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „UNIREA” al judeţului Alba reamintește faptul că, respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor şi adoptarea unei atitudini preventive de către populaţie pot să asigure evitarea unor evenimente negative în urma cărora pot apărea victime omeneşti şi pagube materiale însemnate.

Post-ul Campanii de informare ale ISU Alba pentru prevenția incendiilor cauzate de coșurile de fum neconforme cu normele legale apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii