Blandiana – Bărbat reținut 24 de ore de polițiști pentru cumul de infracțiuni

Spread the love

Marți, 18 iunie, polițiștii Postului de Poliție Blandiana au luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, față de un bărbat de 38 de ani, din comuna Blandiana sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals în declarații.

În
fapt, în luna noiembrie 2018, în timp ce conducea un tractor, pe
raza comunei Blandiana, bărbatul a fost oprit, pentru control, de
polițiști. Acesta a refuzat să-și prezinte documentele de
identitate și le-a comunicat polițiștilor un alt nume decât cel
real. De asemenea, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest
precum și să fie condus la spital, pentru recoltarea mostrelor de
sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În
urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul
a condus tractorul fără să posede permis de conducere pentru nicio
categorie de autovehicule.

Pentru
că nu a putut prezenta documente de însoțire a materialului lemnos
transportat cu tractorul, polițiștii au luat măsura
indisponibilizării acestuia, iar a două zi bărbatul s-a prezentat
la poliție, pentru recuperarea materialului lemnos, prezentând un
aviz de însoțire întocmit în fals.

Totodată,
pe parcursul anchetei, bărbatul l-ar fi determinat pe un bărbat de
58 de ani să decalare, în mod mincinos, că el se afla la volanul
tractorului, în momentul în care a fost oprit de polițiști.
Acesta din urmă s-a ales cu dosar penal, pentru mărturie
mincinoasă.

În cursul zilei de miercuri, 19 iunie, reținutul va fi prezentat în fața procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Post-ul Blandiana – Bărbat reținut 24 de ore de polițiști pentru cumul de infracțiuni apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii