Au început înscrierile pentru cea de-a XVII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de interpretare a cântecului popular românesc „Felician Fărcașiu” Sebeș

Spread the love

În
perioada 1-3 noiembrie 2019, Municipiul Sebeș va găzdui o nouă
ediție a Festivalului-Concurs Național de Interpretare a Cântecului
Popular Românesc „Felician Fărcașiu”, manifestare dedicată
tinerilor interpreți de muzică populară cu vârsta cuprinsă între
16 și 35 de ani.

Concursul
din cadrul festivalului se adresează atât interpreților români
din țară, cât și celor din afara granițelor (Serbia, Bulgaria,
Ucraina sau Republica Moldova), reprezentanți ai diferitelor zone
etnofolclorice, prestația acestora urmând a fi evaluată de un
juriu format din personalități ale vieții culturale și
specialiști de marcă în domeniul cercetării etnografice: Grigore
Leșe, Elize Stan, Niculina Stoican, Doina Ișfănoni, Gabriela
Rusu-Păsărin, Adriana Comșa Haber, Alexandru Pal. Pe baza
clasamentelor stabilite de membrii juriului, organizatorii vor acorda
următoarele premii: Marele Premiu al Festivalului, Premiul I,
Premiul al II-lea, Premiul al III-lea, Premiul special pentru
interpretarea unei melodii din repertoriul lui Felician Fărcașiu și
Premiul de Popularitate (la decizia juriului, acest ultim premiu
poate fi transformat în maxim două mențiuni speciale).

Toți
cei interesați sunt invitați să consulte regulamentul și
condițiile de participare ale festivalului-concurs pe site-ul
oficial al Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș
(www.cclbsebes.ro) și să trimită formularul de înscriere, până
la data de 25 octombrie 2019, pe adresa: Sebeș, Bulevardul Lucian
Blaga, numărul 45, cod poștal 515800 sau prin e-mail la adresa:
contact@cclbsebes.ro.

Evenimentul
este organizat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului
Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, în parteneriat
cu Consiliul Județean Alba și Centrul de Cultură „Augustin Bena”
Alba.

Post-ul Au început înscrierile pentru cea de-a XVII-a ediție a Festivalului-Concurs Național de interpretare a cântecului popular românesc „Felician Fărcașiu” Sebeș apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii