Amenzi de 28000 de lei în urma unei acțiuni a Serviciului Rutier Alba

Spread the love

La data de 31 ianuarie, între orele 16.00 – 20.00, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut ca scop creşterea gradului de siguranţă rutieră şi depistarea şi sancţionarea participanţilor la traficul rutier care nu respectă normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

La acţiune, poliţiştii rutieri din judeţ au fost sprijiniţi de poliţiştii de ordine publică, cu atribuții pe linie de poliție rutieră.

În cele 4 ore de acțiune, poliţiştii au testat, cu aparatul etilotest, 121 de conducători auto şi au aplicat 99 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 28.000 de lei.

Dintre sancţiunile aplicate, 22 au fost pentru depăşirea limitei legale de viteză, 19 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 3 pietonilor care s-au angajat în traversări neregulamentare, 4 pentru neacordarea de prioritate pietonilor, două pentru neacordarea de prioritate vehiculelor, 4 pentru depăşire, iar restul pentru alte abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice.

În plus, au fost reţinute 11 permise de conducere, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare şi au fost constatate două infracțiuni la regimul rutier.

Post-ul Amenzi de 28000 de lei în urma unei acțiuni a Serviciului Rutier Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii