ADR Centru anunță relansarea competiției de proiecte pe prioritatea 2.1 A POR 2014-2020

Spread the love

Începând cu luna iulie 2019, firmele cu maxim 9 angajați din
Regiunea Centru, cu peste un an de activitate și cu profit din exploatare
înregistrat în anul 2018, pot depune cereri de finanțare pentru dezvoltare
și modernizare. Apelul de proiecte pe aceasta prioritate este de tip
competitiv si va fi deschis depunerii timp de 4 luni, respectiv pana in
8.11.2019, ora 12.00. Aceasta perioada de depunere a proiectelor poate fi
redusa in cazul in care bugetul apelului este consumat mai devreme. Bugetul disponibil la nivelul Regiunii Centru pentru finantare este de 14,47
milioane euro.

 

ADR Centru anunta ca pot depune cereri de finantare microintreprinderile din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita Mures si Sibiu, ce desfasoara
activitati conform Listei codurilor CAEN eligibile din Anexa 2 a Ghidului
specific 2.1 A din cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 (mai
jos – vezi anexa). In cadrul acestui apel, un solicitant poate depune o
singura cerere de finantare, iar un proiect trebuie sa aiba valoarea minima
eligibila de 25.000 euro si nu poate solicita mai mult de 200.000 de euro
finantare nerambursabila (conform Schemei de ajutor de minimis aprobata prin
Ordinul ministrului dezvoltarii regionale si administratiei publice nr.
760/25.05.2016 si prevederilor capitolului 2.7 – Ajutorul de minimis din
cadrul Ghidului solicitantului). Conform Ghidului specific, finantarea
solicitata trebuie sa reprezinte maximum 90% din valoarea eligibila a
proiectului, iar cel ce solicita fonduri trebuie sa asigure o cofinantare de
minim 10% din valoarea eligibila a proiectului. Prin valoarea eligibila a
investitiei se intelege suma cheltuielilor eligibile incluse in proiect.
Aceasta nu coincide cu valoarea totala a proiectului, care poate contine si
cheltuieli neeligibile, adica nedecontate prin acest program. Proiectele ce
se depun pentru solicitare de fonduri nerambursabile pot sa solicite
finantare pentru investitii in lucrari, echipamente, brevete, instrumente de
comercializare on-line, dar si altele. 

 

„Este unul dintre domeniile de finantare nerambursabila care are cea mai
buna dinamica. Relansarea acestui domeniu a fost de mult asteptata de catre
mediul de afaceri, respectiv de catre firmele cu maxim 9 angajati din
Regiunea Centru. La prima lansare a acestui apel pe domeniul de finantare
2.1 al Regio 2014-2020, derulat in 2016, din cele aproape 500 de proiecte
depuse, au fost aprobate la finantare 249 de cereri. In aceasta perioada, 8-
30 iulie 2019, s-au depus deja un numar de 30 de cereri de finantare si nu
au mai ramas decat 3 luni. Pentru o mai buna informare si intelegere a
conditiilor prevazute in ghidul acestei prioritati, dar si a sistemului
on-line de depunere MySMIS, am realizat deja intalniri cu mediul privat si
consultantii, dar celor care mai au intrebari, le stam la dispozitie daca au
nelamuriri, pe e-mail programe@adrcentru.ro <mailto:programe@adrcentru.ro> ,
la tel 0358/401.276 sau la sediul ADR Centru”, a declarat domnul Simion
Cretu, director general ADR Centru. 

 

Cererile de finantare de pe aceasta prioritate de investitii se vor depune
exclusiv prin aplicatia electronica MySMIS, http://www.fonduri-ue.ro/mysmis.
Dupa depunerea cererilor, acestea vor parcurge etapele procesului de
evaluare si selectie, respectiv conformitatea administrativa si
eligibilitatea, evaluarea tehnica si financiara, inclusiv vizita la fata
locului si etapa precontractuala. Cererile de finantare depuse in primele
doua luni ale apelului vor parcurge etapele procesului de evaluare, urmand a
fi direct contractate cele care au obtinut cel putin 85 de puncte (pragul de
calitate) si care se incadreaza in alocarea financiara disponibila pentru
acest apel. Procesul se repeta in lunile urmatoare, scazandu-se pragul de
calitate cu cate 5 puncte lunar, pana la finalizarea celor 4 luni sau
epuizarea sumei alocate la nivel regional. Proiectele care obtin mai putin
de 50 puncte sunt respinse automat. 

 

Puteti consulta prezentarile sustinute in cadrul seminarelor de informare
organizate pe parcursul lunii mai 2019,
link:http://regio-adrcentru.ro/microintreprindeeri-mai-prospere/. Mai multe
informatii, anexele si modelul cererii de finantare se gasesc pe pagina
aferenta programului la nivelul Regiunii Centru, Prioritatea de Investitii
2.1 <http://regio-adrcentru.ro/ghiduri-deschise-depunerii/>  sau pe
www.inforegio.ro <http://www.inforegio.ro> .

 

ALTE INFORMATII UTILE:

Cum se vor selecta proiectele:

Fiind un apel competitiv, cererile de finantare depuse in primele
doua luni ale apelului vor parcurge etapele de verificare a conformitatii
administrative si eligibilitatii si evaluare tehnica si financiara, urmand a
fi direct contractate cele care au obtinut cel putin 85 de puncte (pragul de
calitate) si care se incadreaza in alocarea financiara disponibila pentru
acest apel. Daca alocarea financiara disponibila nu este acoperita, restul
proiectelor care au obtinut intre 50 si 84 de puncte, vor fi mentinute in
competitia cu proiectele din lunile urmatoare. Cererile de finantare depuse
in urmatoarea luna vor parcurge etapele de verificare a conformitatii
administrative si eligibilitatii si evaluare tehnica si financiara.
Proiectele care au obtinut cel putin 80 de puncte (noul prag de calitate)
atat din prima transa (din cele mentinute in competitie) cat si din transa
curenta, vor fi contractate doar daca se incadreaza in alocarea financiara
ramasa disponibila. Daca alocarea financiara disponibila nu este acoperita,
restul proiectelor care au obtinut intre 50 si 79 de puncte (provenind din
ambele transe), vor fi mentinute in competitia cu proiectele din lunile
urmatoare. 

 

Ce tipuri de cheltuieli se vor deconta prin program:

–          Cheltuieli pentru amenajarea terenului si asigurarea utilitatilor
necesare obiectivului;

–          Cheltuieli pentru proiectare si asistenta tehnica; 

–          Cheltuieli pentru investitia de baza: constructii si instalatii,
dotari, achizitionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalatii de
lucru, mobilier, echipamente informatice, birotica, de natura mijloacelor
fixe, Cheltuieli cu achizitionarea de brevete, licente, marci comerciale,
programe informatice, alte drepturi si active similare, Cheltuieli cu
activitati de realizare a instrumentelor de comercializare on-line. 

ATENTIE Nu sunt eligibile cheltuielile pentru procurarea de bunuri care
intra in categoria obiectelor de inventar!

 

Alte cheltuieli eligibile:

–          Organizare de santier;

–          Lucrari de constructii si instalatii aferente organizarii de
santier;

–          Cheltuieli conexe organizarii de santier, 

–          Comisioane, cote si taxe – se cuprind: cota aferenta
Inspectoratului de Stat in Constructii pentru controlul calitatii lucrarilor
de constructii, cota pentru controlul statului in amenajarea teritoriului,
urbanism si pentru autorizarea lucrarilor de constructii, cota aferenta
Casei Sociale a Constructorilor, taxe pentru acorduri, avize si autorizatia
de construire/desfiintare;

–          Cheltuieli diverse si neprevazute – se considera eligibile daca
sunt detaliate corespunzator prin documente justificative si doar in limita
a 10% din valoarea eligibila a cheltuielilor eligibile cuprinse la Cap.
„Cheltuieli pentru investitia de baza”, punctul a. „Constructii si
instalatii”;

–          Cheltuieli cu activitatile obligatorii de publicitate si
informare aferente proiectului; 

–          Cheltuielile cu activitatea de audit financiar extern. 

–          TVA-ul nedeductibil aferent cheltuielilor eligibile este
eligibil. 

 

Care e perioada de implementare a unui proiect:

Activitatile proiectului se refera atat la activitatile realizate inainte de
depunerea cererii de finantare, cat si la activitatile ce urmeaza a fi
realizate dupa momentul contractarii proiectului si nu vor depasi data de
31.12.2023. Pe parcursul implementarii proiectului, perioada de implementare
de dupa semnarea contractului poate fi extinsa cel mult pana la dublul
acestei perioade. 

Post-ul ADR Centru anunță relansarea competiției de proiecte pe prioritatea 2.1 A POR 2014-2020 apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii