30 DE TINERI INTERPREȚI DE MUZICĂ POPULARĂ ÎNSCRIȘI PENTRU PRESELECȚIILE CONCURSULUI DIN CADRUL FESTIVALULUI NAȚIONAL „FELICIAN FĂRCAȘIU” SEBEȘ

Spread the love

În
perioada 1-3 noiembrie 2019, Municipiul Sebeș va găzdui, pentru al
XVII-lea an consecutiv, Festivalul-Concurs Național de Interpretare
a Cântecului Popular Românesc „Felician Fărcașiu”. Pentru
ediția din acest an, nu mai puțin de 30 de tineri interpreți de
muzică populară, cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, au
dat curs invitației lansate de organizatori și vor participa la
preselecțiile găzduite vineri, 1 noiembrie 2019, de Centrul
Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Preocupați de promovarea
cântecului tradițional românesc, cunoscuți publicului prin
participările la emisiunile de specialitate (precum „Vedeta
Populară”), prezenți pe scenele concursurilor și festivalurilor
de folclor din țară, aceștia se remarcă prin vocea autentică și
maturitatea artistică, elemente care vor asigura și în acest an
succesul Festivalului „Felician Fărcașiu”.

Cei
30 de soliști înscriși pentru preselecții reprezintă 15 județe
și 22 de zone etnografice diferite, după cum urmează: Alba (zona
etnografică Țara Moților, Valea Sebeșului și Câmpul Pâinii),
Hunedoara (zona etnografică Țara Zarandului), Sibiu (zona
etnografică Valea Târnavelor, Valea Secașelor și Mărginimea
Sibiului), Mureș (zona etnografică Valea Mureșului, Valea
Mureșului Superior și Valea Beicii), Bistrița-Năsăud (zona
etnografică Bistrița-Năsăud-câmpie), Sălaj (zona etnografică
Valea Barcăului), Maramureș (zona etnografică Codru și Țara
Lăpușului), Timiș (zona etnografică Banat), Caraș-Severin (zona
etnografică Banatul de munte), Suceava (zona etnografică Bucovina),
Bacău (zona etnografică Bacău), Dolj (zona etnografică Oltenia),
Argeș (zona etnografică Muntenia), Gorj (zona etnografică Gorj),
Giurgiu (zona etnografică Vlașca).

Ca
și în cazul edițiilor precedente, preselecțiile vor consta în
prezentarea a două melodii (un cântec doinit și unul ritmat),
reprezentative pentru zonele folclorice din care provin concurenții.
La alegere, aceștia pot opta și pentru prezentarea unei melodii din
repertoriul lui Felician Fărcașiu, cea mai bună interpretare
urmând a fi apreciată printr-un premiu special.

Prestația
concurenților înscriși pentru preselecții va fi evaluată de un
juriu, prezidat de maestrul Grigore Leșe, format din doamnele
Niculina Stoican, Elize Stan, Gabriela Rusu-Păsărin, Doina
Ișfănoni, Adriana Comșa-Haber și domnul Alexandru Pal.

Festivalul-Concurs
Național de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Felician
Fărcașiu” este un eveniment organizat de Primăria și Consiliul
Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga”
Sebeș, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și Centrul de
Cultură „Augustin Bena” Alba.

Post-ul 30 DE TINERI INTERPREȚI DE MUZICĂ POPULARĂ ÎNSCRIȘI PENTRU PRESELECȚIILE CONCURSULUI DIN CADRUL FESTIVALULUI NAȚIONAL „FELICIAN FĂRCAȘIU” SEBEȘ apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii