3 tineri din Alba Iulia și Sebeș, au furat, dintr-o casă aflată în construcție, scule electrice

Spread the love

Polițiștii
din Alba Iulia au identificat, în mod operativ, 3 tineri din Alba
Iulia și Sebeș, care au furat, dintr-o casă aflată în
construcție, scule electrice în valoare de 19.300 lei. Doi dintre
aceștia au fost reținuți.

La
data de 5 septembrie 2019, polițiștii de investigații criminale
din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia i-au identificat pe trei
tineri, de 16, 18 și 23 de ani, din Alba Iulia și Sebeș, ca
persoane bănuite de săvârșirea unui furt dintr-o casă în
construcție, faptă în legătură cu care poliția a fost sesizată
în dimineața aceleiași zile.

Se
pare că, în noaptea de 04/05 septembrie 2019, profitând de faptul
că unul dintre ei a lucrat, ca și zilier, la amenajarea casei și
știa unde este lăsată cheia de acces, ar fi pătruns în interior
și ar fi sustras mai multe scule electrice, a căror valoare a fost
estimată la 19.300 de lei.

Polițiștii
i-au reținut pe doi dintre tineri (cel de 16 și cel de 18 ani),
pentru furt calificat și îl caută pe cel de-al treilea, care se
sustrage cercetărilor.

În
cursul zilei de azi, 6 septembrie, reținuții vor fi prezentați în
fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările
sunt continuate.

Post-ul 3 tineri din Alba Iulia și Sebeș, au furat, dintr-o casă aflată în construcție, scule electrice apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii