PSD Alba:”Europarlamentarul care va continua să se lupte pentru tinerii din Alba”

Spread the love

Viitorul țării depinde de tineri iar în acest sens generația tânără trebuie să își asume responsabilitatea de a se implica în a schimba lucrurile în bine, de a se lupta pentru România și promovarea frumoasei noastre comunități din județul Alba.

Un astfel de tânăr competent este fostul ministru delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu. Europarlamentarul de Alba este cadru universitar și expert în politici europene iar în cei trei ani de mandat în Parlamentul European a dezvoltat proiecte europene de aproape 100 de milioane de euro pentru crearea de locuri de muncă, în sănătate, educație, cercetare și antreprenoriat.

Tot în legislativul european s-a luptat pentru fonduri mai importante pentru programul ERASMUS destinat tinerilor, educației, profesorilor, studenților și structurilor asociative și sportive.

A putut obține toate aceste lucruri pentru România și pentru tineri pentru că Victor Negrescu a fost unul dintre liderii tinerilor europarlamentari, o rețea de peste 90 de deputați, care a reușit de multe ori să schimbe deciziile politice de la Bruxelles. Influentul europarlamentar de Alba a devenit atât de cunoscut în Parlamentul European încât a fost votat de colegi încă din primul an de mandat, Europarlamentarul Anului.

Tinerii din Alba în Parlamentul European

Reprezentantul județului Alba în Parlamentul European, Victor Negrescu, s-a luptat pentru promovarea tinerilor din Alba în Europa. A premiat elevii din Alba care au obținut 10 la Bacalaureat, a organizat numeroase acțiuni sociale pentru copii din medii defavorizate, a invitat la evenimentele de la Bruxelles tineri artiști talentați din județul nostru și a generat concursuri cu premii pentru cei mici.

Discuțiile despre Uniunea Europeană cu elevi și studenți au fost o practică obișnuită în mandatul său. De aceea, în precedenta sa calitate de ministru delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, a organizat în Alba Iulia consultările cetățenești privind viitorul Europei, dezbateri înscrise în calendarul oficial european dedicat UE. De altfel, biroul său de europarlamentar din Alba Iulia a fost mereu plin de tineri dornici să se implice.

Pentru a avea un viitor în Uniunea Europeană, județul Alba are șansa de a trimite la Bruxelles un reprezentant al unei noi generații de oameni implicați în politică, o schimbare față de politica ultimilor 30 de ani. Partidul Social Democrat este de altfel singurul partid care a propus un tânăr sub 35 de ani pe loc eligibil, în persoana europarlamentarului de Alba, Victor Negrescu.

Partidul Social Democrat a sprijinit tinerii

– Creşterea fondului de burse de la 86 lei/student la 201 lei/student începând cu 2017;

– Asigurarea transportului gratuit pe calea ferată pentru toţi studenţii din România, începând cu anul 2017;

– Liceenii care obţin medalii sau menţiune la olimpiadele internaţionale pot beneficia de granturi între 2.500 şi 4.000 de euro, iar cei cu medalii sau menţiune la olimpiadele naţionale vor beneficia de granturi între 1.500 şi 3.000 de euro;

– De la 1 aprilie 2019, 3,6 milioane de copii din România au alocaţiile mărite!

– Pentru cei cu vârsta de până la 2 ani sau pentru cei cu dizabilităţi, alocaţia creşte de la 200 lei/lună la 300 lei/lună, iar pentru ceilalţi copii, de la 84 lei/lună, la 150 lei/lună.

– Programul Start-up Nation pentru crearea de noi companii

– Prin adoptarea, de către Guvern, a proiectului legii internshipului, tinerii în vârstă de cel puțin 16 ani vor putea participa la programe de internship plătite în firme private sau instituții publice, pentru perioade de cel mult 6 luni.

– De la 1 februarie 2018 a fost extinsă scutirea de impozit pe venit şi pentru programatorii studenți, după ce inițial aceasta a fost luată pentru angajații firmelor de IT din România cu studii superioare;

– Locurile de muncă din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajați pentru a dobândi „abilităţi transferabile” în joburile din sectorul privat. Guvernul va finanţa 10.000 de contracte de muncă suplimentare în 2 ani (în sectorul public, la nivel local) în sistemul pasarela;

– Tinerii cu vârsta între 16 și 26 de ani care nu obțin venituri pot solicita credite fără dobândă de până la 40.000 de lei. Creditul este destinat acoperirii nevoilor tinerilor, și anume a cheltuielilor legate de educație, sănătate, cultură, sport și altele;

– Angajatorii care încheie un contract de ucenicie sau de stagiu, după caz, beneficiază, la cerere, pe întreaga perioadă de derulare a contractului de ucenicie/stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună;

– Copiii proveniţi din familii cu venituri reduse vor primi câte 200 de euro din bugetul statului pentru achiziţionarea de calculatoare;

– Am construit, alături de Ministerul Educației Naționale, două tipuri de intervenții pe zona pieței de muncă, prin care acordăm burse tinerilor care provin din grupuri vulnerabile și sunt în risc de abandon universitar;

– 4.500 școli vor avea acces la internet prin „Platforma naţională integrată Wireless Campus”, finanțată din fonduri europene

Post-ul PSD Alba:”Europarlamentarul care va continua să se lupte pentru tinerii din Alba” apare prima dată în Ziarul Apulum.

Source: Stiri Sebes Ziarul Apulum


Spread the love

Comentarii

Comentarii