VINERI: Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situaţii de urgenţă...

VINERI: Concursurile profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situaţii de urgenţă din judeţul Alba

95

Vineri, 13.06.2014, începând cu ora 09.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Unirea” al judeţului Alba cu sprijinul Primăriei Municipiului Sebeș, va organiza pe Stadionul Arini din Municipiul Sebeş, faza judeţeană a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situaţii de urgenţă din judeţul Alba.

Concurenţii vor avea de susţinut 3 probe practice: pista de îndemânare şi viteză; ştafeta 4 X 100 m şi dispozitivul de intervenţie. Aceste concursuri au ca obiective: dezvoltarea şi perfecţionarea aptitudinilor şi a deprinderilor specifice necesare îndeplinirii acţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă, evaluarea nivelului de pregătire a capacităţii de intervenţie a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă şi popularizarea, în rândul cetăţenilor, a unor aspecte din activităţile desfăşurate de serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă.

La concurs, vor participa zece echipaje ale serviciilor voluntare și private pentru situaţii de urgenţă din localităţiile: Teiuş, Cugir, Zlatna, Stremţ, Bucium, Cîmpeni, Şpring, Ciugud, Baia de Arieș și SC UNICOM HOLDING Teiuș S.A.

Eforturile depuse de concurenţi vor fi răsplătite cu premii ce vor consta în cupe şi diplome.