Verificări pe Transalpina. Directorul CNADNR inspectează starea drumului

Verificări pe Transalpina. Directorul CNADNR inspectează starea drumului

74

Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România se află astăzi în inspecţie pe Transalpina pentru a verifica starea drumului şi a lua o decizie cu privire la data la care se va redeschide cea mai înaltă şosea din România.

Vremea nefiresc de rece din luna iunie a făcut ca Transalpina să rămână închisă până la această dată. Anumite porţiuni de drum sunt încă acoperite cu zăpadă, iar drumul este în regim de şantier, ţinând cont de faptul că în zonele cele mai periculoase ale şoselei lipsesc parapeţii. Tronsonul de drum ce aparţine judeţului Alba se află în stare bună, problemele fiind întâlnite în zona Rânca.

“Pentru o clarificare urgentă a situaţiei, luni, 30 iunie, directorul CNADNR, Narcis Neaga, va verifica la faţa locului starea tehnică a drumului în vederea deschiderii circulaţiei şi pe tronsonul de la kilometrul 38 până la Sebeş“, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Astfel, data la care se va putea circula din nou pe Transalpina rămâne încă incertă.