Un vârstnic a fost prejudiciat cu suma de 24.500 lei

Un vârstnic a fost prejudiciat cu suma de 24.500 lei

0

foto: nasul.tvPoliţiştii din Alba Iulia, continuă cercetările pentru identificarea autorilor unei fapte de înşelăciune, prin care un vârstnic a fost prejudiciat cu suma de 24.500 lei

La data de 02.04.2013, la ora 15:20, Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată de către un bărbat de 75 de ani, din municipiul Cluj Napoca, cu reşedinţa în Alba Iulia, cu privire la faptul că în aceeaşi zi, în jurul orelor 14,30, a fost victima unei infracţiuni de înşelăciune comisă de persoane necunoscute, în urma căruia a fost păgubit cu suma de 24.500 lei.

Din primele cercetări efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale a rezultat

că în data de 02.04.2013, în jurul orelor 14:30, în timp ce se afla în parcul din centrul municipiului Alba Iulia, reclamantul a fost abordat de o femeie şi un bărbat.

Femeia s-a prezentat ca fiind asistenta unui medic din Alba Iulia şi a pretins că-l cunoaşte pe vârstnic, spunând-i că îl poate ajuta să-şi dubleze economiile. Pentru a deveni mai convingătoare, femeia i-a dat victimei telefonul mobil iar aceasta a purtat o conversaţie cu un bărbat care s-a recomandat a fi director şi care i-a confirmat posibilitatea dublării economiilor.

În acest fel, victima a fost convinsă să se deplaseze la reședința sa din Alba Iulia de unde a luat suma de 5.100 de euro şi 2.000 de lei, cu care a revenit în parc, unde a înmânat-o celor doi escroci care i-au spus să rămână în acel loc şi să-i aştepte până când se vor întoarce cu suma dublată.

În cele din urmă victima a realizat că a fost înşelată şi a sesizat poliţia.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia continuă cercetările în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a autorilor.

Pentru a nu deveni victime ale unor astfel de fapte, poliţia revine cu câteva recomandări adresate, în special celor mai în vârstă dintre cetăţeni:

  • Fiţi suspicioşi faţă de orice promisiune care v-ar garanta câştiguri băneşti substanţiale.
  • Nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani pentru diverse promisiuni.
  • Nu răspundeţi unor solicitări prin care vi se cere să depuneţi diverse sume de bani într-un anumit cont sau să cumpăraţi cartele telefonice pre-pay şi să transmiteţi codurile de reîncărcare, pentru a intra în posesia unor aşa-zise premii.
  • Încercaţi să reţineţi cât mai multe dintre semnalmentele persoanelor care vă abordează din senin şi vă propun tot felul de „afaceri”.
  • Manifestaţi prudenţă atunci când un străin vă cere să-i daţi telefonic date cu caracter personal (nume, adresă, număr de cont) şi cu atât mai mult când vă cere să plătiţi diverse favoruri pentru a intra în posesia aşa – zisului premiu.

Dacă aţi fost abordaţi de astfel de persoane sau aţi fost victima unei astfel de infracțiuni, anunţaţi imediat poliţia;

Nici un comentariu

Adaugă părerea ta

Comentariu:

Nume:

Email:

Website:

three × 4 =