Taximetriştii din Sebeş verificaţi de oamenii legii

Taximetriştii din Sebeş verificaţi de oamenii legii

0

87 de taximetre au fost verificate în cadrul unei acţiuni organizate de Serviciul Rutier Alba. Pentru nereguli constatate, poliţiştii au aplicat 21 de sancţiuni contravenţionale şi au reţinut două certificate de înmatriculare.

La data de 28.05.2015, poliţiştii rutieri din Alba Iulia, Sebeș, Aiud, Blaj, Ocna Mureș și Cugir au desfăşurat o acţiune de verificare a modului în care este respectată legislaţia rutieră şi cea privitoare la transportul de persoane, de către taximetrişti.

Poliţiştii au fost sprijiniți de reprezentanţi ai Registrului Auto Român – Agenția Alba, iar cu ocazia acestei acţiuni au verificaţi 87 de autovehicule taxi şi au constatate 21 de abateri contravenţionale, de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice şi taximetria.
Totodată, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, iar valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 4.095 lei.