Start pentru Zilele Sebeșului

Start pentru Zilele Sebeșului

89

Primirea delegaţiilor din oraşele înfrăţite şi decernarea titlurilor de cetăţean de onoare pentru trei locuitori ai oraşului au dat astăzi startul celei de a XV-a ediţii a Zilelor Municipiului Sebeş. Ceremonia a avut loc în sala de şedinţe a primăriei şi a început cu o scurtă slujbă religioasă. au urmat discursurile susţinute de primarul Alexandru Dăncilă, dar şi de reprezentanţii delegaţiilor din oraşele înfrăţite: Komarom (Ungaria), Komarno (Slovacia), Budingen (Germania) şi Străşeni (Republica Moldova).
Oaspeţii străini s-au declarat încântaţi de invitaţia administraţiei din Sebeş, de care îi leagă o colaborare strânsă şi au promis că legăturile din oraşele înfrăţite vor continua şi se vor dezvolta prin noi şi noi proiecte.
A urmat acordarea titlurilor de cetăţean de onoare al Sebeşului post-mortem pentru profesorii Dorel Savu şi Boris Guzun. Acelaşi titlu l-a primit şi scriitorul Ioan Kamla, care a mulţumit consiliului local pentru această onoare deosebită, de a fi numit cetăţean de onoare al urbei natale încă din timpul vieţii.
De notat faptul că în acest an comercianţii pur şi simplu au luat cu asalt Sebeşul, la orele amiezii aceştia instalându-şi deja terasele şi tarabele în spaţiul pus la dispoziţie de primărie. Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale în acest an s-a înregistrat cel mai mare număr de comercianţi la zilele oraşului din toate cele 15 ediţii.
De la ora 18.00 la Centrul Cultural Lucian Blaga va avea loc lansarea cărţii “Sebeşul o istorie în imagini”, iar de la ora 19.00 pe scena amplasată în centrul oraşului vor evolua Ansamblul Centrului de Cultură Augustin Bena Alba, Dina Vărărean, Fantasy Dance, Good Day, Nonprofit, Our Band, Matteo şi Compact.