SEBEŞ: Peste 50 mc de lemn confiscat pe strada unde are sediul...

SEBEŞ: Peste 50 mc de lemn confiscat pe strada unde are sediul Holzindustrie Schweighofer

0

Scutul Pădurii – 50 de metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi de poliţiştii IPJ Alba, în urma unei acţiuni ce s-a desfăşurat pe raza municipiului Sebeş

Miercuri polițiști ai Serviciilor Ordine Publică şi Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au organizat pe raza municipiului Sebeş, o acţiune de combatere a ilegalităţilor provenite din exploatarea şi transportul materialului lemnos.

Cu ocazia acestei acţiuni, pe strada Industriilor din municipiul Sebeş,întâmplarea face ca pe această stradă se află sediul Holzindustrie Schweighofer, a fost depistat un camion, încărcat cu 50,2 metri cubi material lemnos, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, din judeţul Hunedoara, iar în urma verificărilor efectuate de poliţişti a rezultat că datele menţionate în avizele de însoţire primare prezentate nu corespundeau cantitativ cu cele reale.

Poliţiştii au luat măsura sancţionării conducătorului auto, iar ca şi sancţiune contravenţională întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată.
foto arhiva