Sală arhiplină la prima ediţie a Cupei Sebeşului la dans sportiv (FOTO)

Sală arhiplină la prima ediţie a Cupei Sebeşului la dans sportiv (FOTO)

118

Sală arhiplină la prima ediţie a Cupei Sebeşului la dans sportiv organizată de Clubul Sportiv „SAMARA”, Sebeş sub egida Federaţiei Române de Dans Sportiv, în parteneriat cu Primăria Sebeş, Consiliul Local Sebeş şi Centrul Cultural “Lucian Blaga”. Spectatorii au avut parte de un spectacol veritabil oferit de concurenţi, iar prestaţia triplilor campioni mondiali Cristina Tătar şi Paul Moldovan a smuls ropote de aplauze.
Peste 300 de perechi Sala de Sport Florin Fleşeriu au concurat sâmbătă la Cupa Sebeşului, la nu mai puţin de 27 de clase.
„Vă mulţumesc pentru spectacolul pe care l-aţi oferit, mă refer în primul rând la concurenţi, la părinţii care sunt în permanenţă alături de dumneavoastră. Vreau să mulţumesc şi Federaţiei Române de Dans Sportiv pentru că a oferit Sebeşului acest cadou, dacă îi putem spune aşa, să organizeze prima ediţie a Cupei Sebeşului. Nu putem decât să vă mulţumim tuturor şi vă asigurăm că Sebeşul va fi întotdeauna deschis şi pentru ediţia a doua, a treia, sper să se audă şi la federaţie această invitaţie, iar pe cei care se află pentru prima dată la Sebeş îi aşteptăm să revină şi cu alte ocazii. Încă o dată felicitări tuturor, Clubului Samara, pentru efortul pe care l-a făcut iar noi administraţia o să susţinem în permanenţă asemenea activităţi”, a declarat primarul Alexandru Dăncilă.
Şi reprezentanţii federaţiei au avut cuvinte de laudă. „Mă simt onorat să vă spun câteva cuvinte, în numele sportivilor , al colegilor mei din Federaţia Română de Dans Sportiv. Sunt surprins, plăcut surprins de atmosfera din Sebeş, sunt încântat că dansul sportiv a mai cucerit un oraş al României şi suntem mândri că şi Sebeşul face acum parte din familia dansului sportiv. Sper ca acest fel de manifestare se va permanentiza, cu ajutorul primăriei, şi îmi doresc din tot sufletul să ne revedem şi la anul cu ocazia ediţiei a doua a concursului organizat în Sebeş”, a spus Costin Mihaiu, vicepreşedintele Federaţiei Române de Dans Sportiv.
Cristina Tătar şi Paul Moldovan, tripli campioni mondiali, au fost copleşiţi de copiii care au făcut coadă la autografe.
„Este prima dată când venim în Sebeş la un concurs. A fost un concurs foarte frumos organizat cu un public pe măsură şi într-adevăr am fost copleşiţi, în special de copii, cu cât entuziasm au venit să ne întâmpine. Este un sentiment foarte plăcut, mai ales că şi noi lucrăm cu copii, să îi vezi cât sunt de entuziaşti şi cum îşi doresc să ajungă ca şi tine. Este un sentiment aparte”, ne-a mărturisit Cristina Tătar. „Am fost plăcut surprins de public, de atmosferă, în mod special de copii. În concepţia oricărui dansator primul şi primul lucru care îţi dă o satisfacţie enormă este faptul că eşti idolatrizat şi asta îţi dă o energie imensă să mergi mai departe”, a spus la rândul lui Paul Moldovan.
Preşedintele Clubului Sportiv Samara, Elena Damian, spune că prima ediţie a Cupei Sebeşului a fost un succes deplin: „Ne-am bucurat să vedem sala arhiplină, că sebeşenii au răspuns invitaţiei noastre de a participa la un spectacol veritabil de dans şi mai ales că sportivi din toată ţara, însoţiţi de părinţii lor au fost plăcut impresionaţi de oraşul nostru. Mulţumim Primăriei Municipiului Sebeş, Consiliului Local Sebeş şi Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş pentru sprijinul pe care ni l-au acordat. De asemenea mulţumim şi instituţiilor media care au promovat evenimentul şi nu în ultimul rând părinţilor care ne-au ajutat în organizarea evenimentului. Promitem că nu vom dezamăgi nici pe viitor şi vom face cunoscut Sebeşul prin dansatorii minunaţi pe care îi avem”.
dans

dans 1

dans 2

dans 3

dans 4