Primăria a primit o notificare de la CNI conform căreia lucrările la...

Primăria a primit o notificare de la CNI conform căreia lucrările la Bazinul Olimpic se sistează! Vezi declaraţia lui Mircea Hava!

656

Primăria Municipiului Alba Iulia a primit o notificare în data de 30 ianuarie 2013 în care Compania Naţională de Investişii explică de ce a dispus sistarea lucrărilor la Bazinul Olimpic din Alba Iulia:

Referitor la acordul contractual nr.51/13.05.2010. încheiat între Compania Națională de Investiții S.A. și SC TIM SA, pentru realizarea lucrărilor la obiectivul de investiții ”Reabilitare bazin de înot olimpic – Municipiului Alba Iulia”, dispunem sistarea tuturor lucrărilor începând cu data de 1.02.2013, din cauza lipsei alocației bugetare pentru programul ”Bazine de înot”“, a declarat directorul general, Dan Nicolae Buşcu.

Din păcate pentru albaiulieni, care au votat ce-au vrut şi nu ce şi-au dorit alţii, devine tot mai evident că oraşul lor nu prezintă interes şi nu este o opţiune de dezvoltare pentru actualii guvernanţi.

Eforturile invocate de politicieni locali, aşa zisele intervenţii pentru susţinerea acestui proiect, capătă formă finală în aceste zile. 

Cu alte cuvinte şi elegant spus, reflexul politic al actualei puteri este de a bloca orice investiţie în oraşul nostru.

Deconturile neputinţelor guvernului Ponta se traduc lucruri cu care ne-am obişnuit deja: în sistarea banilor pentru finalizarea lucrărilor la bazin, în sistarea banilor pentru finalizarea locuinţelor sociale, în corecţii absurd şi nefondate şi multe alte nedreptăţi.

Sunt curios ce mai pot face acum cei care au mimat interesul pentru acest oraş.

Cu siguranţă pe noi ne obligă să găsim resurse financiare în bugetul local sau în altă parte, pentru a reda acest bazin locuitorilor, chiar dacă bugetul oraşului de anul acesta este extrem de afectat negativ de acţiuni rău-voitoare îndreptate cu bună ştiinţă spre Alba Iulia şi judeţul Alba.

Nu excludem o eventuală colaborare cu CJ Alba pentru finalizarea lucrărilor la Bazinul Olimpic.” a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.