Prefectul Feneşer vrea monitorizarea cantităţii de aldehidă formică din aer la Sebeş

Prefectul Feneşer vrea monitorizarea cantităţii de aldehidă formică din aer la Sebeş

49

Joi 28 august a.c. s-a desfăşurat şedinţa Colegiului Prefectural al judeţului Alba, prezidată de prefectul Gheorghe Feneşer. Temele incluse pe ordinea de zi au fost: raport privind calitatea factorilor de mediu în judeţul Alba; măsuri întreprinse de inspectorii de specialitate din cadrul DSVSA Aba privind combaterea epizootiilor în perioada caniculară.
În cazul raportului privind calitatea factorilor de mediu s-a evidenţiat faptul că valoarea limită zilnică a pulberilor în suspensie a fost depăşită de 25 ori la Alba Iulia şi Zlatna. Acumularea emisiilor de pulberi din diferite surse are cauze multiple din care unele sunt prezente pe tot parcursul anului, cum ar fi activităţile industriale, traficul sau lucrări de construcţii, iar altele sunt caracteristice perioadei de toamnă – iarnă, respectiv arderea combustibililor solizi pentru încălzirea locuinţelor sau activităţile agricole specifice perioadei de toamnă. De asemenea, o contribuţie majoră la creşterea concentraţiei de pulberi în suspensie o au şi condiţiile meteorologice cum sunt ceaţa sau calmul atmosferic, care îngreunează dispersia poluanţilor în atmosferă.
Prefectul Gheorghe Feneşer a solicitat reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului Alba şi Gărzii de Mediu Alba, ca în viitorul apropiat să efectueze o serie de acţiuni de verificare a firmelor, care efectuează exploatări de carieră în zonă.
„ Aceste firme trebuie supravegheate, în sensul respectării normelor legale privind protecţia mediului. Există numeroase sesizări din zonă, care menţionează faptul că maşinile de mare tonaj, care transportă pietriş, nisip, etc, provoacă nori imenşi de praf, care poluează atmosfera, creând disconfort cetăţenilor. Este imperios necesară ca în zona respectivă să existe o udare permanentă a drumurilor neasfaltate şi a căilor de acces, pentru a evita poluarea cu pulberi în suspensie, aşa cum s-a procedat în cazul execuţiei autostrăzii” a declarat prefectul judeţului Alba.
Un alt semnal de alarmă, pe care l-a tras prefectul Gheorghe Feneşer a vizat poluarea cu formaldehidă din municipiul Sebeş. „Deşi în prezent, nu s-au înregistrat depăşiri ale concentraţiei maxime admisibile, doresc să monitorizaţi în permanenţă cantitatea de aldehidă formică din aer”, s-a adresat prefectul reprezentanţilor Agenţiei de Protecţie a Mediului Alba.

49 Comentarii

Adaugă părerea ta

Comentariu:

Nume:

Email:

Website:

three × 1 =