Povestea fanfarei din Petresti, cea mai veche fanfara din Romania.

Povestea fanfarei din Petresti, cea mai veche fanfara din Romania.

0

Ioan Mureșan, dirijorul fanfarei din Petrești-Alba, se agită în mijlocul muzicanților săi.

Scena are loc într-o sală din primăria Sebeș. Decorul e format dintr-o plantă căreia pare că îi priește anul electoral, o masă, un scaun și o poartă-n casă, cum ar veni.

Nici mai mult nici mai puțin decât o reproducere din lemn a Porții Sărutului.

Poarta Sărutului, reproducerea din primăria Sebeș

Fanfara din Petrești, cea mai veche din țară, se pregătește pentru o reprezentație în amintirea Micii Unirii. Alămurile vorbesc fiecare pe limba ei, băieții își acordează instrumentele. “Hai, unu, doi, trei, să sară un si bemol”, vine comanda.

Unul dintre toboșari numără pe degete. “Unu, doi, trei!”. La “trei” rămâne cu degetul prim-solist detașat. Râde cu poftă.

Mureșan a făcut parte, timp de 30 de ani, din fanfara militară de la Colegiul “Mihai Viteazul” din Alba Iulia și a predat până la pensie la Liceul de Muzică.

Acum vrea să asigure renașterea trupei de amatori din Petrești. Conduce atât fanfara mare, cât și pe cea de copii. Are în grijă o tradiție veche de aproape un secol și jumătate.

Sașii au înființat prima fanfară din Petrești în 1879.

“Îi inițiez pe copii la fanfara mică, dirijez fanfara mare. Lucrurile merg bine. Avem absolvenți care au ajuns la facultăți din Cluj sau Sibiu”, spune Mureșan.

Primul instrument pe care l-a studiat a fost fagotul, “unul pur simfonic, nu-l veți găsi într-o fanfară”. Apoi a trecut la trompetă.

Moștenirea săsească a rămas intactă. “Dragostea asta săsească pentru fanfară a supraviețuit. Față de alte fanfare, ne deosebește faptul că noi cântăm în primul rând valsuri, polci și marșuri, ne-am canalizat spre așa ceva”, mai spune dirijorul.

Muzicanții din Petrești se grupează lângă scena din centrul orașului Sebeș. La semnalul dirijorului, vor interpreta imnul național și un cântec patriotic.

Se spune că această fanfară a învins “focul, apa și două războaie mondiale”. I-am însoțit și noi la Petrești, localitate lipită de Sebeș, să aflăm cum tradiția lor păcălește sfârșitul de mai bine de 135 de ani.

Ioan Mureșan, dirijorul fanfarei din Petrești

Președintele

În anii ’60, în Petrești erau două cămine culturale, două cinematografe, o formație de estradă și două fanfare.

Într-una dintre fanfare, instrumentiști sași și români încercau să consolideze o tradiție continuă din 1879. În cealaltă, copiii se chinuiau să pătrundă puțină teorie muzicală.

Voicu Cioara, actualul președinte al Asociației Fanfara Petrești, pleca din sat în toamna lui 1968 pentru a urma cursurile Liceului Militar din Breaza. S-a întors acasă după 23 de ani, prin 1991, când majoritatea etnicilor germani din sat emigraseră.

Lumea se schimbase. Fostul preot din Petrești, Alexandru Coman, avea să-i treacă aproape în rândul sfinților pe cei cărora le era recunoscător pentru căderea comunismului.

În pridvorul bisericii “Schimbarea la Față” din Petrești, de pe peretele din stânga, cum intri, te privesc Papa Ioan Paul al II-lea, alături de Mihail Gorbaciov și George Bush-tatăl, care conduceau URSS, respectiv SUA în 1989.

“Când omul striga: ‘Opriți planeta, vreau să cobor!’, Dumnezeu, prin acești trei oameni providențiali, schimba mersul lumii”, e mesajul explicativ al picturii.

De pe peretele din dreapta răspund Coșbuc, Blaga și Goga: “Poeți care au plâns durerile Ardealului și au înveșnicit țăranul și satul românesc-transilvan”.

bisericaPetrestiBushGorbaciovPapa

Voicu Cioara se plimbă mândru printr-un fel de muzeu al fanfarei din Petrești, improvizat într-o sală, fosta grădiniță cu predare în limba română. Exponatele sunt fotografii vechi, știme din anii ’30 și modele de uniforme purtate de-a lungul vremii de muzicanții sași și români.

“E mai degrabă o colecție. Am inaugurat-o în 2014, când fanfara a împlinit 135 de ani”, spune colonelul în rezervă.

Părăsită de instrumentiști foarte buni, formația risca să se dizolve imediat după revoluție, când au plecat majoritatea sașilor. În localitățile vecine, Sebeș, Săsciori sau Câlnic, fanfarele erau deja istorie la începutul secolului 21.

La funeraliile mamei lui Voicu, Sânziana, în 2004, muzicanții din Petrești arătau dezolant. “Mai erau vreo 14-15 inși, dar se îmbrăcau fiecare cum puteau. Cămășile erau albe la toți, și cam atât”, își amintește Cioara.

Fostul infanterist a încercat să le ridice moralul. Le-a vorbit despre posibilitatea de a înființa o asociație, oportunități de finanțare și fonduri nerambursabile.

În octombrie 2008 a luat naștere Asociația Fanfara Petrești. 26 de membri fondatori au votat în unanimitate prevederile actului constitutiv. Fanfara renăștea odată cu o comandă specială pentru uniforme noi.

Voicu Cioara, președintele Asociației Fanfara din Petrești

Mogâldeața cu eufoniu

Lucian Ungureanu este cel mai tânăr component al fanfarei din Petrești. E înduioșător să-l vezi cum se ițește printre alămurile celorlalți muzicanți.

Are 12 ani și își poartă eufoniul de parcă ar fi un baston de mareșal. Instrumentul – frate cu trompeta și cornul – e destul de mare pentru el, dar Lucian privește semeț când își apropie buzele de muștiuc.

Unifoma lui e ușor diferită de cea a colegilor. E o geacă obișnuită, iar epoleții sunt prinși cu ace de gămălie. Veteranii grupului s-au asigurat astfel că, după reprezentații, hainei îi vor putea cădea galoanele și ea îi va servi puștiului drept paravan împotriva frigului iernii.

Lucian e un copil din flori. Flori de gheață. Nu-și cunoaște tatăl, iar mama sa a plecat în Spania și l-a lăsat în grija bunicilor. În urmă cu doi-trei ani s-a aciuat pe lângă fanfară.

Era nelipsit de la repetiții sau de la adunările instrumentiștilor. Dar, când fanfara pleca la cântări în alte localități, Lucian rămânea, invariabil, acasă. La întoarcere, muzicanții îl găseau mereu stând pe țeava de gaz, cu ochii în lacrimi, un monument de nefericire.

“Trebuie să facem ceva cu copilul ăsta, că doar nu avem inima legată cu curele”, le-a spus Voicu Cioara colegilor săi.

L-au înscris pe Lucian în fanfara copiilor și, de atunci, l-au luat cu ei în toate “turneele”. A primit un eufoniu aproape cât el de mare.

“Are o voință de fier. Vine și la fanfara mare, și la fanfara mică, și la cursurile teoretice”, spune dirijorul Ioan Mureșan.

Hans Fakner, veteranul fanfarei din Petrești, și Lucian Ungureanu, cel mai tânăr muzicant.

Da, la Petrești exista și există și o fanfară a copiilor. În urmă cu 8 ani, a fost reînființată. E vorba despre o clasă cu 25 de locuri care funcționează pe lângă școala gimnazială din Petrești, în colaborare cu Centrul de Cultură “Augustin Bena” din Alba.

Un ciclu de pregătire durează trei ani. Profesorul Ioan Mureșan detectează talentele care mai târziu vor cânta în fanfara mare. Cursurile au loc de 3-4 ori pe săptămână, după programul școlar obișnuit.

Prima fanfară a copiilor a apărut la Petrești în 1949, când Danil Opincariu s-a angajat, după război, la Fabrica de Hârtie din localitate. Fostul subofițer nu uitase momentul în care familia sa, fără mari posibilități materiale, l-a încredințat unei unități militare din Alba Iulia.

Copil de trupă, el a dobândit solide cunoștințe de muzică, a activat mai târziu într-o fanfară militară și și-a jurat că locul în care îl va conduce viața va fi populat și cu alămuri.

S-a ținut de cuvânt: în următorii 40 de ani a pregătit 600 de tineri instrumentiști.

“Danil Opincariu a fost providențial pentru continuitatea fanfarei din Petrești. De aici au venit muzicieni care au întărit mereu fanfara mare”, crede Voicu Cioara.

Ioan Jurju și Daniel Măcinic, doi reprezentanți ai Fanfarei Petrești

Veteranul

Veteranul fanfarei este Hans Fakner, 73 de ani. El știe totul despre istoria recentă a trupei.

Un coleg își antrenează mușchii orbiculari trăgând cu sete dintr-o țigară. Cu cealaltă mână meșterește la basul lui Hans, marca Doina, mai tânăr doar cu vreo 18 ani decât posesorul lui.

Când muzica se oprește, vorbesc patentul și șurubelnița. “Suflă! Acum! Cum se aude?”, sună curiozitatea. “Perfect”, încuviințează Hans.

Are o pareză, dar asta nu îl împiedică să participe la fiecare reprezentație a fanfarei.

Hans, e veteranul fanfarei la 73 de ani

Fakner stăpânește la perfecție arta instrumentelor de suflat, cât și a celor de percuție. Trecerea de la fligorn la clarinet, de exemplu, nu-i produce nicio emoție.

“Asta-i moștenirea, s-a preluat din tată în fiu, și trebuie să avem grijă de ea, pe cât putem”, spune Hans, care-și poartă basul precum un melc casa în spinare.

Nepotul său, Michael Fakner-Cetean, studiază tuba la Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj.

Hans își amintește de cea mai frumoasă poveste a fanfarei. După cel de-al doilea război mondial, majoritatea sașilor din comună au fost deportați în lagărul de la Kungur (1945-1949).

Printre ei, și virtuozii din Petrești. “Cei care au supraviețuit au revenit cu niște povești înfiorătoare despre condițiile detenției”, își amintește Hans. Muzica lor s-a auzit însă și în lagăr, și le-a dat speranță.

Simon Sommer, conducătorul fanfarei, Simon Dengel – fligorn, Martin Kellinger – fligorn, Simon Klett – clarinet, Simon Fackner – bas-fligorn, Michael Kellinger – clarinet și Simon Pfaff – bas au înfruntat, cu muzică de fanfară, Gulagul din munții Ural.

Hans Fakner

Cea mai importantă zi

Der Mai ist gekommen (“A sosit luna mai”) se cântă la Petrești de mai bine de 60 de ani.

În prima zi a lui Florar, fanfara din localitatea-breloc a Sebeșului străbate ulițele satului pentru a marca o zi specială din calendar.

Întâlnirea instrumentiștilor are loc la 6 dimineața, urmează parada fligornurilor, a trompetelor și a clarinetelor, acompaniate de veselia copiilor care-i însoțesc pe artiștii locali.

Traseul? Semnalizat! O sticlă de țuică așezată pe un scaun, la intrarea într-o gospodărie, e semn că muzica poate să răsune. După cântare, se interpretează o partitură la prima vedere, cu cârnați virșli, sendvișuri, plăcinte și prăjituri.

“Tot ce avea suflare era în picioare, nimeni nu voia să piardă evenimentul. Așa mergeau până după-amiaza târziu. Din păcate, pentru unii care amestecau băuturile, acesta era și finalul”, scriau Matthias și Brigitte Dengel, în“Monografia Petreștiului”.

Cei mai rutinați apucau seara să “inventarieze” țuica primită de la consăteni și să deosebească tăria de calitate de cea îndoită cu apă. Așa aflau mai multe despre semenii lor și, probabil, despre rezistența lor la alcool.

Cheful continua și pe 2 mai, când fanfara era prezentă la “clasicul” satului, un meci de fotbal între echipa Necăsătoriților și cea a Însuraților.

Ultimii, în loc să apere prestigiul instituției căsătoriei, se foloseau de prilej pentru încă o sărbătoare a șprițului, înainte, în pauză și mai ales la finalul meciului.

Fanfara însoțea cu marșuri funebre fiecare gol marcat în poarta celor care trecuseră pe la starea civilă. Atacurile mai tinerilor adversari veneau pe muzică de marș.

Puțin mai târziu, avea loc revanșa, la fotbal feminin. Soțiile dezonorate încercau să-și redobândească demnitatea.

Potrivit martorilor, reprizele erau mai scurte, dar spectacolul era mult mai atractiv.

Fanfara Petrești interpretează Imnul Național al României la Sebeș

Istoricul fanfarei Petrești

1879 – Michael Thut, rector al prezbiteriului bisericii evanghelice, cumpără 8 instrumente. Astfel, ia naștere fanfara Petrești, compusă numai din sași. Thut e primul dirijor și conducător al fanfarei.

1904 – fanfara, care număra 20 de instrumentiști, e preluată de Johann Binder.

1906 – intră în funcțiune Uzina electrică de la Sebeș și, apoi, turbinele de la Beiwerk. Începe electrificarea Sebeșului și a Petreștiului.

1924 – ia ființă o a doua fanfară, cea a Fabricii de Hârtie din Petrești. 

1931 – parohia ortodoxă din Petrești cumpără instrumente și înființează propria fanfară. Membrii erau îmbrăcați în haine populare românești.

1932 – fanfara fabricii și cea a bisericii evanghelice fuzionează.

1945 – majoritatea instrumentiștilor sași ai fanfarei Fabricii de Hârtie sunt deportați în URSS.

1948 – în pericol de a rămâne fără fanfară, conducerea primăriei hotărăște, după naționalizare, unirea fanfarei Fabricii de Hârtie cu cea a bisericii ortodoxe și organizarea uneia singure.

1949 – Subofițerul Danil Opincariu, fost copil de trupă, înființează fanfara de copii.

1951 – fanfara ocupă locul al doilea la Primul Festival al Artiștilor Amatori din România. Se pun bazele unei tradiții care durează până în prezent. De 1 mai, fanfara defilează prin Petrești.

1970 – fanfara câștigă primul Festival al Fanfarelor de Amatori, desfășurat la București, în parcul Cișmigiu.

1976 – fanfara copiilor din Petrești câștigă “Trompeta de bronz”.

1979 – au loc manifestările legate de sărbătorirea a 100 de ani de la înființarea fanfarei.

1980-1990 – În anii ’80 au început emigrările spre RFG; printre primii care au emigrat au fost Egon Altengurger, Matthias Fackner și Matthias Probsdorfer. La începutul anilor ’90 au emigrat aproape toți membrii fanfarei în Germania, acasă rămânând doar câțiva. Astfel, în fanfară au fost cooptați mai mulți români, care învățaseră să cânte la fanfara de copii condusă de Danil Opincariu.

2008-2009 - se înființează Asociația Fanfara Petrești și se reînființează fanfara de copii.