Politicienii din Sebeş au cerut desființarea Poliției Locale

Politicienii din Sebeş au cerut desființarea Poliției Locale

0

Politicienii din Sebeş au cerut desființarea Poliției Locale după ce polițiștii locali au sa început amendeze prostituatele de pe centura municipiului Sebes.
Motivația politicienilor este una cât se poate de corectă. Dacă Poliția Locală a început sa amendeze curvele, cu siguranță vor aplica amenzi și pentru 50% din clasa politică a municipiului, ceea ce ar fi de neconceput pentru domni politicieni.
Pentru a evita situația neplăcută în care poliția să sancționeze toate curvele, inclusiv pe cele la costum și cravată, azi a fost înmânat un memoriu semnat de peste 50% dintre aleșii locali prin care se cere desființarea în regim de urgență a Poliției Locale a municipiului Sebeş
Pe cealaltă parte, prostituatele au reacționat și ele reclamând politicienii la Oficiul Concurenței pe motiv că aceștia se vând pe promisiuni și nu doar că strică piața dar e și o dovadă clară de concurență neloială. O prostituată a declarat: Politicienii ăștia din Sebes au dus în derizoriu expresia ”banii înainte ca la curve”, se lasă încălecați pe promisiuni.

Pocnitorița Virginica

Acest articol este un PAMFLET si trebuie luat ca atare