O familie din Sebeş, la un pas de tragedie. S-au izbit cu...

O familie din Sebeş, la un pas de tragedie. S-au izbit cu maşina de o stâncă

104

Poliţia municipiului Sebeş a fost sesizată duminică după-amiaza despre faptul că în zona Barajului Nedei, din comuna Săsciori, a avut loc un accident de circulaţie, soldat cu victime. O şoferiţă din Sebeş a pierdut controlul asupra autoutilitarei pe care o conducea şi s-a izbit de o stâncă. În maşină se mai aflau soţul şi cei doi copii ai acestora.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului poliţiştii au stabilit că, M.I.F. de 35 de ani, din municipiul Sebeş, judeţul Alba, în timp ce conducea o autoutilitară în care se mai aflau soţul şi cei doi minori ai acestora, pe DN 67C pe direcţia Căpâlna – Sebeş, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, iar la km. 128+37,8 metri a pierdut controlul direcţiei autoutilitarei care a părăsit partea carosabila si a intrat în coliziune cu o stâncă.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătoarei auto care a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba, unde a fost supusă unor intervenţii chirurgicale. Soţul şi cei doi copii minori, pasageri în autoutilitară au suferit leziuni corporale uşoare, nefiind necesară internarea lor în spital.